Săpunaru, aproape de Elche

Fundașul dreapta a mai driblat o negociere și este aproape de a semna cu Elche, asta după ce săptămâna trecută a discutat cu Verona
Săpunaru, aproape de Elche

Fundașul dreapta a mai driblat o negociere și este aproape de a semna cu Elche, asta după ce săptămâna trecută a discutat cu Verona.

Săpunaru a jucat 35 de meciuri pentru Zaragoza, reușind două goluri.

Rămas liber de contract în această vară, Cristian Săpunaru nu este deloc hotărât. Fundașul dreapta nu și-a găsit un nou angajament, dar este un client fidel al companiilor aeriene pentru a fi de față la negocieri. După ce echipa sa din sezonul trecut a retrogradat, apărătorul român și-a reglat auzul în căutarea unei noi oferte. Și acestea nu au întârziat să apară. Primii au fost Betis, urmați de Kuban, Genoa, PSV, Lazio, iar săptămâna trecută Verona. Săpunaru a ezitat să își pună semnătura pe vreun contract oferit de cele menționate, iar ieri a negociat cu nou promovata în Primera Division, Elche.

Aceasta pare a fi ultima echipă cu care negociază Săpunaru. Agentul său, Angel Castell, a spus săptămâna trecută că jucătorul nu dorește să plece din Spania. Mai mult, în momentul în care negocierile cu Verona erau destul de avansate, presa iberică a vehiculat că Elche îi va da un salariu de un milion de euro pe an, mai mult decât orice altă ofertă pe care o primise până în acel moment.

Săpunaru are recordul de cartonașe din prima ligă spaniolă, cu 19 „galbene” și un „roșu” în 35 de meciuri


Kuban Krasnodar – Deși nu a stat pe bancă, fiind în litigiu cu Mordovia Saransk, Dorinel Munteanu a debutat duminică la Kuban Krasnodar. Echipa sa a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Rubin Kazan, în prima etapă a campionatului din Rusia
NAPOLI – După ce l-a pierdut pe Cavani, vicecampioana Italiei s-a interesat de prețul și disponibilitatea lui Gonzalo Higuain
BARCELONA – Catalanii l-au împrumutat ieri la Celta Vigo pe Rafinha, fratele lui Thiago Alcantara
JUVENTUS – „Bătrâna doamnă” l-a cedat ieri pe mijlocașul Emanuelle Giaccherini la Sunderland. Suma de transfer nu a fost făcută publică
LIVERPOOL – Căpitanul Steven Gerrard (33 de ani) și-a prelungit angajamentul cu echipa de pe „Anfield” pentru încă doi ani
AS ROMA – Fundașul dreapta brazilian al lui Manchester City, Maicon, se întoarce în Serie A. Ieri a trecut un control medical pentru AS Roma și va semna cu echipa lui Lobonț
REAL MADRID – Madrilenii au primit o oferă de opt milioane de euro pentru fundașul central Raul Albiol de la Napoli
PSG – Dacă îl cumpără pe Marquinhos, parizienii l-ar putea ceda la Barcelona pe Thiago Silva. Postul de radio „COPE” anunță că echipa catalană ar oferi 42 de milioane de euro pe fundașul brazilian
MARSEILLE – Barcelona pare interesată de transferul lui Mathieu Valbuena. Mijlocașul lui Marseille e cotat de echipa sa la 15 milioane de euro
ARSENAL – „Daily Mail” scrie că „tunarii” sunt gata să facă o ofertă de 40 de milioane de euro lui Liverpool pentru Luis Suarez
TOTTENHAM – Spurs îl vrea pe atacantul lui Aston Villa, Christian Benteke (foto). Belgianul e cotat la circa 25 de milioane de euro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]