Urmașul „Fălcosului”! Andone, ultimul tehnician care a rezistat un sezon întreg la CFR

Redactor:
Daniel Lup
Urmașul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic speră să fie unul dintre antrenorii care rezistă un sezon întreg în Gruia, această performanță fiind realizată ultima dată acum cinci ani de prietenul său Ioan Andone.

Din momentul în care CFR-ul a promovat în Liga 1, Ioan Andone, Aurel Șunda și Dorinel Munteanu sunt singurii tehnicieni care au rezistat un sezon întreg în Gruia  

Arpad Paszkany este unul dintre angajatorii din Liga I cu un palmares foarte bun la demiteri. Doi dintre tehnicienii care și-au adus cartea de muncă în Gruia au fost dați afară chiar de pe primul loc: Conceicao și Mandorlini. Așa se face că ultimul antrenor care a rezistat un sezon întreg  la CFR este Ioan Andone, în sezonul 2007-2008, atunci când ardelenii au câștigat primul titlu din istorie. De atunci, 11 antrenori au pregătit pe CFR, însă niciunul nu a stat un sezon întreg pe bancă. Acum, la rând este Rednic, „Puriul” având obiectiv clar pentru un an par, 2014: titlul. Altfel, mai mult ca sigur, Rednic va fi următorul  antrenor concediat prematur de Paszkany.

Întăriri din Belgia
Rednic își întărește lotul pentru a fi sigur că poate concura cu șanse reale la titlu. Tehnicianul a mai cerut achiziții în atac și în apărare, iar problema din ofensivă este aproape să se rezolve. Prosport.ro a scris ieri că Derick Ogbu (23 de ani, Oud-Heverlee Leuven) este așteptat în aceste zile la Cluj pentru a-și negocia contractul cu fosta campioană. Jucătorul intră în ultimul an de contract și ar urma să fie lăsat în Gruia încă de acum pentru 500.000 de euro.

18 goluri a marcat Ogbu în 41 de meciuri jucate pentru Oud-Heverlee Leuven


CUM AU DEBUTAT ANTRENORII LUI CFR
Aurel Șunda: CFR – Poli AEK Timișoara    2-1
Dorinel Munteanu: CFR- Bilbao (Intertoto)    1-0
Cristiano Bergodi: Steaua – CFR    4-2
Ioan Andone: Oțelul – CFR    0-1
Maurizio Trombetta: Gloria – CFR    1-2
Dusan Uhrin: CFR – CS Otopeni    1-0
Antonio Conceicao: Poli Iași – CFR    0-1
Andrea Mandorlini: „U” Craiova – CFR (Cupă)    0-1
Sorin Cîrțu: CFR – Basel (Liga Campionilor)    2-1
Alin Minteuan: Steaua – CFR    2-2
Jorge Costa: CFR – Astra    2-0
Ioan Andone: Petrolul – CFR     1-1
Paulo Sergio: CFR – Brașov (Liga I)    5-0
Eugen Trică: CFR – Astra (Cupă)    0-0
TOTAL: 10 debuturi cu victorie, trei egaluri, un eșec
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…