Explicația din spatele deciziei CEx: „Dacă Liga I rămânea cu 16 echipe pierdeam șapte milioane de euro!”

Explicația din spatele deciziei CEx:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, la finalul Adunării Generale a LPF, că în situația în care Liga I trecea la un sistem cu 16 echipe cluburile ar fi pierdut aproximativ șapte milioane de euro din drepturile TV.

Ceva dezbateri au fost în legătură cu subiectul disputării de către Rapid a barajului, dar unii mai știu, alții nu mai știu regulamentele astea. Noi am susținut 18 pentru că așa spun documentele, iar la anul vom vedea. Dacă se anunță trecerea la alt sistem dinainte de începere e altă poveste. Dar noi eram în plin contract pentru drepturile TV și era firesc să mergem cu 18, nu schimbăm regulile din timpul jocului. Noi pierdeam dacă treceam la un campionat cu 16 echipe cam 66 de meciuri, deci în jur de 7 milioane de euro din drepturile TV. Pe această sărăcie lucie la cluburi, aceste 6-7 milioane înseamnă destul de mult„, a spus Valentin Alexandru într-o conferință de presă.

Întrebat ce părere are despre faptul că președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a afirmat că nu este normal ca Rapid să aibă șansa de a juca în Liga I fără licență, secretarul general al LPF a afirmat că acesta nu ar trebui să vorbească deoarece în urmă cu trei ani gruparea gorjeană a rămas în Liga I deși retrogradase sportiv, preluând locul formației Internațional Curtea de Argeș care se confrunta cu mari probleme financiare. „Domnul Condescu nu ar trebui să discute despre asta, știți povestea de acum trei ani… dar în sfârșit„, a menționat Condescu.

În Adunarea Generală ordinară de miercuri s-a aprobat cu unanimitate de voturi grila de acordare a sumelor din drepturile TV. „S-a stabilit procentul care revine fiecărei echipe în funcție de locul ocupat anul trecut plus cele patru promovate care au același procent. Toată lumea a fost de acord„, a explicat oficialul LPF.

Membrii LPF l-au ales pe președintele grupării Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, să reprezinte cluburile din Liga I în Comitetul Executiv al FRF după demisia lui Florian Walter. „Din partea LPF a fost ales pentru cel de-al doilea loc din Comitetul Executiv al FRF domnul Ioan Horoba, care a câștigat cu 11 voturi la 7. Alături de dânsul a mai candidat domnul Paul Peniu (n.r. – președintele clubului Viitorul Constanța), care însă a adunat doar 7 voturi. Domnul Valeriu Argăseală este celălalt reprezentant al LPF în Comitetul Executiv„, a precizat Valentin Alexandru.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF și LPF. Șeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licențelor, în timp ce președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susținut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Decizia finală a aparținut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât disputarea unui meci de baraj pentru menținerea în primul eșalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licențiere, și Concordia Chiajna, formația retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent). Echipa câștigătoare a barajului programat sâmbătă va completa tabloul de 18 formații din Liga I.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…