Afacerea Nica – Alexe! Cât va încasa Dinamo din vânzările celor doi jucători

Până acum două zile, Marius Alexe (23 de ani, atacant) și Constantin Nica (20 ani, fundaș dreapta) constituiau viitorul fotbalistic al lui Dinamo. De ieri sau, mai degrabă de azi, cei doi constituie viitorul financiar al clubului la care s-au lansat. Dinamo e la un pas să se despartă de unii dintre cei mai buni jucători din lot pentru a-și asigura o bună parte din bugetul pentru sezonul viitor. Alexe va merge împrumut la Sassuolo, nou promovată în Serie A, iar Nica va fi cumpărat definitiv de Atalanta (locul 15 în sezonul trecut). Poate că pentru fanii dinamoviști nu sunt vești îmbucurătoare, având în vedere pretențiile clubului ori destinațiile jucătorilor favoriți, dar șefii echipei susțin că cele două tranzacții au venit la timp pentru a nu se ajunge la un blocaj financiar.
Catalin Muresanu
Afacerea Nica - Alexe! Cât va încasa Dinamo din vânzările celor doi jucători

Până acum două zile, Marius Alexe (23 de ani, atacant) și Constantin Nica (20 ani, fundaș dreapta) constituiau viitorul fotbalistic al lui Dinamo. De ieri sau, mai degrabă de azi, cei doi constituie viitorul financiar al clubului la care s-au lansat. Dinamo e la un pas să se despartă de unii dintre cei mai buni jucători din lot pentru a-și asigura o bună parte din bugetul pentru sezonul viitor. Alexe va merge împrumut la Sassuolo, nou promovată în Serie A, iar Nica va fi cumpărat definitiv de Atalanta (locul 15 în sezonul trecut). Poate că pentru fanii dinamoviști nu sunt vești îmbucurătoare, având în vedere pretențiile clubului ori destinațiile jucătorilor favoriți, dar șefii echipei susțin că cele două tranzacții au venit la timp pentru a nu se ajunge la un blocaj financiar.

Alexe – împrumutat la Sassuolo, cumpărat de Chievo?

Despre Marius Alexe se știa că e pe picior de plecare. N-a fost o surpriză anunțul plecării lui în Serie A. Ceea ce a surprins a fost numele echipei: Sassuolo, promovată de pe primul loc. Ceea ce nu multă lume știe este că patronul italienilor, Georgio Squinzi, este prieten foarte bun cu Luca Campedelli, proprietarul unei alte echipe din Serie A, Chievo (locul 12 sezonul trecut). Aceasta din urmă este trupa care a plătit nu mai puțin de 1,8 milioane de euro pentru Paul Papp (ex-Vaslui) și la care mai joacă un român, Adrian Stoian (nepotul lui Gică Popescu). Și, totuși, care ar fi legătura dintre Sassuolo – Chievo și Alexe? Omul de legătură este Giovani Becali. Omul care îi impresariază pe toți jucătorii enumerați până acum. Conform unor surse de încredere, Becali ar fi încercat să-l convingă pe Campedelli că achiziționarea lui Alexe ar putea fi o afacere bună. Numai că acesta nu avea nevoie de atacanți, iar suma de transfer, de 3 milioane de euro, a fost considerată cam mare. Atunci a intervenit Squinzi (Sassuolo), care a acceptat să plătească acum 500.000 de euro pentru un împrumut pe un sezon al vârfului de 23 de ani. „La anul, dacă va convinge, prima șansă de cumpărare a lui Alexe o va avea Chievo, care oricum are alt buget. Toată lumea știe asta. Oricum el va fi altfel expus dacă va juca bine la Sassuolo”, au punctat sursele ProSport.

Nica, la Atalanta  pe 1,6 milioane de euro  

Până aseară, nu se știa clar dacă Nica va merge tot la Sassuolo ori la Atalanta, ca transfer definitiv. Cele mai mari șanse le are cea de-a doua echipă, grație sumei de transfer pe care e gata să o pună la bătaie. La doar 20 de ani, fundașul dreapta promovat de Dario Bonetti acum circa un an are acum o șansă uriașă pentru cariera lui. Mutarea e cu atât mai surprinzătoare cu cât Nica nu era un titular obișnuit la Dinamo, având și evoluții oscilante. „Italienii caută fundași dreapta și cred că băiatul are calități extraordinare. Atalanta e o echipă care se bazează pe tineri, va avea șansa lui”, a dezvăluit ieri impresarul său, Giovani Becali. În total, Dinamo va primi în această vară 2,1 milioane de euro pentru cei doi jucători. O sumă mai mult decât necesară pentru buna funcționare a clubului cel puțin până vara viitoare, când se va fi încheiat anul de reconstrucție anunțat de șefi.

Este un vis devenit realitate! Voi face tot posibilul să îmi ajut noii coechipieri
Constatin Nica, fundaș Dinamo

Sunt extrem de fericit pentru Nica și Alexe, dar și pentru Dinamo, care are acum bani să facă o echipă competitivă
Dario Bonetti, fost antrenor Dinamo

Sunt bucuros, dar până nu semnez actele sunt rezervat. Îmi place Serie A și sper să demon­strez că jucătorii români sunt valoroși
Marius Alexe, atacant Dinamo

2.000 de euro era salariul lunar al lui Constantin Nica la Dinamo. La Atalanta va câștiga în jur de 15.000 de euro lunar

26 de meciuri, din 2011 până acum, fără gol marcat

130 de meciuri, din 2009 până acum, pentru care a marcat 32 de goluri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Campus educațional în nordul Bucureștiului, alternativa la naveta școlară
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania