Marea REVOLUȚIE pentru titlu! CFR dă afară un număr record de jucători în această vară

Redactor:
Daniel Lup
Marea REVOLUȚIE pentru titlu! CFR dă afară un număr record de jucători în această vară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paszkany și Mureșan au dat afară 18 jucători, un adevărat record pentru clubul clujean în Liga I. Numărul jucătorilor care pleacă din Gruia poate ajunge la 20, Kapetanos, Piccolo fiind și ei pe picior de plecare.

„Dau afară un lot întreg dacă e nevoie, nu mai trăiesc niciodată așa umilință. Nici în Liga a III-a nu am avut serii așa slabe de rezultate”, a urlat Paszkany de mai multe ori în primăvară, după rezultate negative. Șeful din Gruia s-a ținut de cuvând și a renunțat deja la 18 jucători, fie definitiv, fie cedându-i împrumut la alte cluburi. Numărul acestora putea să fie și mai mare, dacă formația din Gruia ar fi renunțat definitiv la mijlocașul Obiora, care a fost însă cerut înapoi de Rednic.

CFR e aproape să renunțe și la Kapetanos, dorit în Germania, dar și la Piccolo, dorit de Mandorlini la Verona, în Serie A. Ambii vor fi lăsați să plece pentru că nu mai sunt văzuți ca oameni de bază în noua echipă a Clujului și din pricina salariului mare, cifrat undeva la 20.000 de euro.

Nume          Echipa

Nuno Claro – ACS Poli

Ivo Pinto  –  Dinamo Zagreb   

Vasile Maftei   –    destinație necunoscută

Gabi Mureșan   –   Tom Tomsk

Diogo Valente  –   destinație necunoscută

Nuno Diogo     –    destinație necunoscută

Cristian Panin   –   destinație necunoscută

Bakary Sare   –    Dinamo Zagreb

Nicolas Godemeche  –     destinație necunoscută

Dominique Kivuvu    –    destinație necunoscută

Pedro Celestino  –  destinație necunoscută

Adam Vass  –  destinație necunoscută

Ronny Carlos da Silva  –  destinație necunoscută

Sașa Bjelanovici   –    destinație necunoscută

Liviu Ganea      –    destinație necunoscută

Sergiu Buș  –  Corona Brașov

Weldon Santos de Andrade  –   destinație necunoscută

Paul Batin  –  destinație necunoscută

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×