Brânză, în cantonament de menținere la Constanța

Redactor:
Daniel Remes
Brânză, în cantonament de menținere la Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Proaspăta campioană europeană de la Zagreb, spadasina Ana Maria Brânză (29 de ani) nu are parte de vacanță. Ea se află de luni la mare, dar nu pentru distracție. Alături de olteanca Raluca Sbârcia (CSU Craiova), Brânză face un cantonament de două săptămâni, iar principalul scop este menținerea formei fizice și a unui tonus bun. „Antrenamentele sunt împărțite în pregătire fizică pe plajă – cu alergări pe nisip, sărituri și chiar fandări în nisip, care ne dau ceva bătăi de cap – și pregătire tehnică, momentan doar lecții individuale. Conditțile sunt excepționale, atât la Hotelul Sport, unde suntem cazați, cât și la Clubul Farul, unde am fost foarte bine primiți. E o plăcere să te antrenezi la malul mării și vom reveni cu drag de fiecare dată la Constanța”, a declarat Ana Maria Brânză pentru www.prosport.ro.

Restul fetelor din lotul de spadă pleacă vineri la Universiada de vară de la Kazan (Rusia).

În cantonamentul de la Constanța, Ana Maria Brânză și Raluca Sbârcia sunt însoțite de antrenorul Octavian Zidaru, de medicul Lorena Nicolosu și de maseurul Mircea Lascăr.

În perioada 6-14 august, la Budapesta va avea loc Campionatul Mondial, iar Ana Maria Brânză se numără printre favoritele la o medalie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”

Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa

RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”

Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit

Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei

Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”

Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut