Savic depinde de Alexe

Savic depinde de Alexe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mulțescu ar vrea ca azi să se știe cu exactitate dacă Alexe va pleca, pentru a-și stabili lotul cu care va începe campionatul

Nu doar jucătorii lui Dinamo așteaptă cu sufletul la gură transferul lui Marius Alexe, pentru a-și recupera salariile restante, ci și alți fotbaliști. Un caz concret este cel al lui Dusan Savic (27 de ani), vârful de atac văzut de Gigi Mulțescu drept înlocuitorul perfect pentru actualul număr 10 dinamovist.

Savic este direct interesat ca Alexe să plece de la Dinamo, pentru că, în acest caz, conducerea roș-albilor ar mai ceda în negocierile aflate în derulare deja de câteva săptămâni. Surse apropiate celor două părți susțin că, în acest moment, afacerea a intrat în impas din cauza unei diferențe de câteva mii de euro. „Suma nu este deloc mare, dar jucătorul ține la bani. Deocamdată s-a ajuns într-un punct mort, dar, pe de altă parte, dacă îl vor transfera pe Alexe, atunci vor face rost de cash și s-ar rezolva imediat problema lui Savic. Senzația e că oficialii trag de timp, pentru că oricum nu le trebuie macedoneanul atât timp cât Alexe e încă sub comanda lui Mulțescu”, au precizat respectivele surse. Tot din eventualii bani veniți de pe urma lui Alexe, antrenorul de 61 de ani va putea să aducă și un fundaș stânga, în discuție fiind croatul Stojanovic și chilianul Penailillo.

Pleacă azi Alexe?
Dilema e alimentată mai ales de declarația lui Mulțescu, de la plecarea spre Anglia: „Sper ca până în cea de-a treia zi de pregătire din Albion să știm dacă Alexe va pleca ori nu. Cred că pentru el ar fi bine să-și găsească echipă. Am înțeles că sunt câteva oferte și e foarte aproape să se concretizeze transferul”. A treia zi din Anglia ar fi azi, dar semnalele nu sunt chiar atât de bune pentru Alexe. Ionuț Negoiță va reveni abia vineri din concediu, iar Constantin Anghelache va ajunge în Anglia în câteva zile. Până acum, Kuban Krasnodar, echipa lui Dorinel Munteanu, și Fulham s-au interesat de vârful de 23 de ani.


Dacă domnul Mulțescu îl dorește pe Savic, noi vom face tot posibilul să-l aducem. Pentru Alexe avem două oferte, pe care le reevaluăm. Vom lua o decizie în curând
Constantin Anghelache, președinte Dinamo

Dinamo va disputa azi, de la ora 18:00 (ora României, în direct la Look TV), primul amical al stagiului din Anglia, cu Livingston (Scoția, Liga a II-a)


Badea a obținut o amânare de la Lipă
La finele săptămânii trecute, ProSport a scris despre somația făcută de Clubul Sportiv către FC Dinamo privind plata restanțelor la consumabilele din Complexul din „Ștefan cel Mare”. Inițial, Elisabeta Lipă, șefa CS, stabilise drept termen limită vinerea trecută, însă Nicolae Badea (AFC Dinamo) și Ionuț Negoiță (FC Dinamo), care nu se înțeleg în ceea ce privește cine trebuie să plătească datoriile, nu s-au întâlnit pentru că ultimul e în concediu. Badea i-a cerut lui Lipă să mai amâne o săptămâna discuția finală, pentru a ajunge la un consens cu Negoiță.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…