De la „regulat” la „curvă ordinară” și înapoi

De departe cel mai caraghis sezon din punct de vedere al retrogradărilor/promovărilor din/în Liga I a fost 2010-2011. Mi-a luat ceva să-mi aduc aminte, nici nu sunt sigur 100% că nu fac vreo greșeală, dar a fost cam așa: Timișoara, Bistrița, Craiova, Brănești, Urziceni n-au luat licența din Liga I. Ultimele trei retrogradaseră oricum, dar Timișoara și Bistrița au provocat în plus o gaură de două locuri. Atunci s-a umplut golul mult mai ușor decât acum și fără mari discuții, deși caraghiosul a atins cote maxime. Sportul, ocupanta ultimului loc, a beneficiat de o salvare miraculoasă ignorându-se criteriul sportiv, mult clamat acum. A mai rămas un loc de acoperit, dar imediat a mai apărut unul: din cele patru promovate conform clasamentului, doar trei au luat licența – Bihorul a fost insolventă. În criză de idei, oficialii au promovat totuși la excepțional ocupanta locului trei dintr-o serie, apoi au inventat și un baraj spectaculos între locul trei dintr-o serie și locul al patrulea din cealaltă a ligii a doua. Și uite așa, a promovat locul 4, anume Voința Sibiu. Mai un pic și promova în prima ligă o echipă care ar fi trebuit să retrogradeze în liga a treia.

Probabil că Nașu și Mitică au realizat, deși m-aș îndoi în mod normal, caraghiosul situației și au băgat atunci în regulament niște prevederi mai clare. Cine a picat, a picat, cine n-a promovat, n-a promovat, cine n-a primit licența, n-a primit-o, nu mai existau mutări „la excepțional”. Problema e că acum și-au dat seama că nu se poate chiar așa și acum se zbat să repare greșeala de a avea un regulament clar. 

Cel mai probabil Timișoara va rămâne singura echipă cu pretenții retrogradată din cauza neobținerii licenței și nu oricum, ci de pe locul al doilea, loc de Champions League la ora respectivă. Să fim bine înțeleși: cred în continuare, ca atunci, că în cazul Timișoarei s-a luat decizia corectă cu privire la licență. Datoriile nu fuseseră plătite, nu sunt nici acum. Ce spun eu e că acum se va face un compromis pe care orice om care crede în regulamente sănătoase, fie el rapidist, clujean, ieșean, chiejnean, ar trebui să-l considere inacceptabil. Compromisul acesta nu va face bine nimănui, nici măcar celor care salvează astfel un loc în prima ligă. Refuzul de a-l accepta ar da o palmă morală responsabililor pentru haosul din Liga I: Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Mai e ceva de remarcat. Mitică e acum un fel de Ioana d’Arc a fotbalului românesc. Se luptă, vezi Doamne, pentru echipele care-i plătesc salariul și pentru bunăstarea lor televizată. Vorbim însă despre același Mitică din 2011, când, deși era un avocat cunoscut al Timișoarei și al lui Marian Iancu, nu țin minte să fi găsit o soluție pentru a salva echipa. Sau să fi urlat prin Comitetul Executiv, să-l fi înjurat pe Mircea Sandu, cum a făcut-o acum. Ar trebui să fie o dovadă a caracterului șefului Ligii pentru cei, nu puțini, care îl susțin în continuare ca atotstăpânitor al lor și-l votează cu o dexteritate demnă de o șpagă mai mare. Ă‚sta e omul-interes în cea mai avansată formă a lui.

Pe-atunci, Mircea Sandu spunea deschis că abia a așteptat să-l „reguleze” pe Marian Iancu, de data asta Mitică l-a făcut „curvă ordinară” pe Nașu. S-a schimbat doar sensul, oamenii sunt aceiași, deznodământul va fi cel puțin la fel de caraghios și neregulamentar.

S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…