Sponsor de top pentru Steaua?

Redactor:
Daniel Remes
Sponsor de top pentru Steaua?
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lipsa lui Gigi Becali, încarcerat la Jilava pentru 3 ani și șase luni, Steaua ar putea să-și facă rost de un sponsor puternic și influent.
Subsidiara Gazprom Neft- NIS j.s.c Novi Sad a inaugurat oficial vineri la prânz două stații sub brand-ul Gazprom în România. Stațiile se află la kilometrul 59 pe autostrada București – Pitești, în județul Dâmbovița.

La eveniment a fost prezent și Viorel Hrebenciuc, cel care se ocupă în ultima vreme, din umbră, de starea materială a Stelei. Așa că imediat a venit vorba despre o eventuală implicare a Gazprom la Steaua, mai ales ca este vorba de o companie care sponsorizează și Liga Campionilor și formații ca Zenit, Chelsea și Vitesse.

În acest moment rețeaua Gazprom cuprinde 12 stații de distribuție carburanți în România. A doua fază a programului de dezvoltare a rețelei în Romania include construcția a încă 20 de stații de distribuție carburanți. În total, până la sfârșitul anului, în România rețeaua Gazprom va cuprinde 50 de stații de distribuție carburanți.

„Dezvoltarea rețelei noastre de stații de distribuție carburanți este una dintre direcțiile prioritare ale operațiunilor NIS. Deschiderea acestei stații sub brandul Gazprom în această regiune a României reprezintă un nou pas în dezvoltarea rețelei unice de distribuție a companiei.

Pătrunderea pe piață a unui brand cu un nivel ridicat de vizibilitate și încrederea în calitatea produselor sale vor contribui la atingerea obiectivelor strategice  ale companiei – poziționarea ca lider în vânzarea de produse petroliere în regiune”, a declarat Kirill Kravchenko, CEO NIS și Deputy CEO for Foreign Asset Management al Gazprom Neft.

Pe de altă parte, announcerul de la acest eveniment și-a exprimat, mai în glumă mai în serios, în numele companiei dorința de asociere cu cel mai puternic brand sportiv din România: „Sper că cu această ocazie, profitând de faptul că domnul Hrebenciuc este aici, Gazprom să se apropie de Steaua și să câștige un nou trofeu european” Viorel Hrebenciuc a întâmpinat cu zâmbete aceste vorbe.

foto: Vlad Barză

Viorel Hrebenciuc, împreună cu reprezentanții Gazprom

În scurt timp se face ANUNȚUL! Sute de mii de români așteaptă în aceste clipe să vadă LISTELE

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri