Nadal, făcut KO de numărul 135 mondial

Prima zi de la Wimbledon a fost marcată de o surpriză uriașă, cea produsă de Steve Darcis (Belgia), care l-a eliminat în trei seturi pe Rafael Nadal (Spania), cu 7-6, 7-6, 6-4. Numărul 135 mondial a alergat precum adversarul său în zilele lui bune și nu i-a oferit foarte multe șanse în meci. Iar atunci când Rafa a avut totuși situații de a prelua controlul, a ratat precum un jucător de pluton.
Robert ZANFIR
Nadal, făcut KO de numărul 135 mondial

Belgianul Steve Darcis (29 ani) l-a învins pe spaniol în trei seturi, cu 7-6, 7-6, 6-4

Nadal a pierdut pentru prima dată un meci în turul 1 al unui turneu de Grand Slam

Prima zi de la Wimbledon a fost marcată de o surpriză uriașă, cea produsă de Steve Darcis (Belgia), care l-a eliminat în trei seturi pe Rafael Nadal (Spania), cu 7-6, 7-6, 6-4. Numărul 135 mondial a alergat precum adversarul său în zilele lui bune și nu i-a oferit foarte multe șanse în meci. Iar atunci când Rafa a avut totuși situații de a prelua controlul, a ratat precum un jucător de pluton.

Rezultatul poate fi catalogat ca o adevărată bombă dacă în context sunt adăugate și alte câteva elemente importante. Nadal a ajuns la Wimbledon după nouă finale din nouă posibile jucate în 2013. De partea cealaltă, Darcis nu a urcat niciodată mai sus de locul 44 ATP, pe care l-a atins în 2008.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]