Remiză cu mulți nervi! Steaua – Rubin 0-0! Primul amical al campioanei, presărat cu momente tensionate

Remiză cu mulți nervi! Steaua - Rubin 0-0! Primul amical al campioanei, presărat cu momente tensionate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a făcut 0-0 cu Rubin Kazan, în primul amical al campioanei din această vară

Primul amical al Stelei a avut o organizare de curtea școlii. În primul rând, din cauza rușilor. Cei de la Rubin s-au simțit lezați că n-au fost anunțați că meciul va fi televizat și au vrut să anuleze amicalul. La insistențele oficialilor steliști, rușii s-au răzgândit, însă au pus condiția ca partida să nu fie transmisă.

Meciul a început cu un atac al Stelei, în minutul 4, însă Iancu n-a reușit să-i așeze mingea lui Nikolic. Replica rușilor a venit în minutul 9, când Tătărușanu a avut un reflex excelent la un șut din lovitură liberă.

Minutul 10 a adus însă o prima întrerupere. Adversarii Stelei au intrat pe teren și au amenințat că se retrag, dacă cei de la Look TV nu opresc camerele. Au urmat alte minute de dezbatere, iar partida a fost reluată. Numai până în minutul 25, când steliștii și-au dat seama că bleul de pe tricourile lor se confundă cu albul de pe echipamentul rușilor. Au trecut la tricoul roș-albastru și partida a fost reluată.

După alte cinci minute, meciul a fost din nou întrerupt. Bourceanu a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Steliștii au vrut să-l trimită pe teren pe Prepeliță în locul căpitanului, dar arbitrul n-a fost de acord. Încă trei minute de negocieri, steliștii au amenințat că se retrag de pe teren, iar până la urmă arbitrul a cedat și s-a jucat în continuare 11 la 11.

Până la pauză, Tătărușanu a arătat că este în formă și a mai reușit două parade importante, astfel că tabela a rămas nemișcată. În partea a doua, steliștii au intrat ceva mai bine. Prepeliță a tras de la 30 de metri, dar mingea a trecut peste (min. 50). A urmat o nouă intervenție a lui Tătărușanu (55).

Titularul din poarta Stelei a fost schimbat cu Cojocaru în minutul 59, iar puștiul de 17 ani le-a dat cadou rușilor un penalty, după un dribling nereușit în careu. Tot Cojocaru a apărat lovitura de la 11 metri, astfel că tabela a rămas nederanjată. Minutul 68 a adus și cea mai importantă ocazie pentru Steaua. Costea a driblat tot ce a avut în față, dar a tras în portar.

După numai 3 minute, Pârvulescu s-a descurcat excelent pe stânga, a scos la șut, dar Nicușor Stanciu n-a prins cadrul porții de la 16 metri. În minutul 86, Rubin a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului, însă Kacherava a tras pe lângă poartă. Meciul s-a încheiat cu încercarea lui Doru Bratu de a înscrie de la 40 de metri, însă mingea a fost scoasă de portarul lui Rubin.


Min. 90+2 S-a terminat meciul

Min. 74 ⇔ O nouă schimbare la Steaua. A ieșit Răduț, a intrat Doru Bratu. Așezarea Stelei a suferit astfel mai multe modificări: Nicușor Stanciu a trecut în spatele vârfului, Prepeliță i-a luat locul în flancul drept, în vreme ce Chiricheș a fost avansat în linia de mijloc.

Min. 71 Pârvulescu se descurcă excelent pe banda stângă, centrează la 16 metri, Stanciu șutează, dar mingea trece puțin pe lângă poartă

Min. 68 Cea mai mare ocazie a Stelei din această partidă. Mihai Costea și-a driblat toți adversarii, dar a tras în portar

Min. 61 Cojocaru încearcă să dribleze un adversar în careu, pierde minge și comite penalty. Arbitrul nu-l elimină, iar tânărul de 17 ani apără lovitura de la 11 metri

Min. 59 ⇔ Iese Tătărușanu, intră Cojocaru

Min. 50 Prepeliță își încearcă norocul de la mare distanță, însă balonul trece peste bara transversală

Min. 46 ⇔La pauză, Reghecampf a făcut mai multe schimbări. Au intrat Pârvulescu, Filip, Gardoș, Râpă, Nicușor Stanciu, Mihai Costea, au ieșit Iancu, Pintilii, Szukala, Georgievski, Popa, Nikolic.

Steaua, în repriza a doua: Tătărușanu – Râpă, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Prepeliță, Filip – Nicușor Stanciu, Răduț, Pârvulescu – Mihai Costea

Min. 46 A început repriza a doua

Min. 45 Final de primă repriză!

Min. 33 Arbitrul a oprit meciul pentru trei minute: centralul nu a fost de acord cu intrarea lui Prepeliță, cerând ca Steaua să joace în zece oameni. Steliștii au reacționat spunând că dacă jucătorul nu va fi lăsat să intre, atunci se vor retrage de pe teren, iar meciul se va încheia. În cele din urmă, arbitrul a fost de acord cu intrarea românului.

Min. 30 Bourceanu comite încă un fault dur și vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Steaua nu joacă în zece, Prepeliță intrând în locul lui Bourceanu. Banderola a ajuns pe brațul lui Chiricheș.

Min. 25 Steaua și-a schimbat echipamentul. Fotbaliștii lui Reghecampf jucau într-un echipament bleu, în timp ce cei de la Rubin evoluau în alb. Pentru a nu fi probleme legate de cromatică, steliștii au trecut la echipamentul clasic – roș-albastru.

Min. 15 Rușii au avut o mare ocazie de gol, Tătărușanu a respins în corner.

Min. 10 Oficialii lui Rubin au intrat pe teren și au cerut oprirea meciului. Reprezentanții grupării ruse aveau impresia că meciul este televizat și au cerut întreruperea partidei. Meciul s-a reluat după câteva momente, timp în care oficialii Stelei le-au interzis celor de la LookTV să mai tragă vreun cadru.

Min. 1 A început meciul!


UPDATE 17:02 Suporterii români s-au prezentat în număr mare pe arena Waldstadion din localitatea Westendorf pentru a-i încuraja pe steliști. Aceștia au adus și un banner prin care își exprimă solidaritatea fată de Gigi Becali.


STEAUA: Tătărușanu – Georgievski, Chiricheș, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Popa, Răduț, Iancu – Nikolic

Rezerve: Cojocaru, Niță, Stanciu, Pârvulescu, Prepeliță, Tănase, Costea, Filip, Gardoș, Bratu, Râpă


UPDATE 16.25: Partida se va disputa până la urmă, dar meciul nu va mai fi televizat. Rușii au cerut să fie demontate camerele TV. Totuși, încă se mai poată discuții pe marginea transmiterii partidei. Jucătorii celor două echipe au ieșit la încălzire

UPDATE 16.20: Partida a fost anulată. Rușii pleacă în aceste momente, însă oficialii Stelei încearcă să-i întoarcă de la drum. Cei de la Rubin nu doreau niciun ban din transmiterea partidei, dar s-au simțit deranjați că n-au fost înștiințați că partida va fi televizată

UPDATE 16.10: Amicalul Stelei cu Rubin Kazan e în pericol să nu se dispute.

Rușii s-au simțit jigniți de faptul că nu au fost anunțați că meciul va fi televizat și au anunțat că nu au de gând să intre pe teren, cât timp televiziunea care transmite meciul (LOOK TV) nu va da jos camerele de luat vederi.

În aceste momente oficialii Stelei și cei ai televiziunii negociază cu reprezentanții clubului din Rusia pentru a-i convinge ca partida să se dispute.


Steaua începe astăzi seria partidelor amicale din această vară și va întâlni formația rusă Rubin Kazan, de la 17:00, pe arena Waldstadion din localitatea Westendorf.

Rubin Kazan a încheiat ediția trecută a campionatului Rusiei pe poziția a șasea, iar în Liga Europa a fost eliminată de Chelsea Londra în sferurile de finală.

Formația condusă de Laurențiu Reghecampf va mai disputa la 25 iunie un meci de pregătire cu echipa Videoton, locul de disputare și ora de începere urmând să fie anunțate în zilele următoare.

Echipa probabilă a Stelei:

Tătărușanu – Râpă, Gardoș, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa,  Iancu, Tănase – Nikolic

În această partidă ar putea debuta și cele trei nouătăți ale Stelei pentru viitorul sezon: Niță, Răduț și Nicușor Stanciu

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Look TV și poate fi urmărită LIVE TEXT pe www.prosport.ro.

Lotul deplasat în Austria:

Portari: Tătărușanu, Niță, Cojocaru

Fundași: Râpă, Georgievski, D. Bratu, Gardoș, Chiricheș, Szukala, V. Lupu, Latovlevici, Pârvulescu

Mijlocași: Adi Popa, Pintilii, Bourceanu, Prepeliță, L. Filip, Tănase, Răduț, N. Stanciu, Iancu

Atacanți: Nikolic, M. Costea, Tatu

Programul Stelei în următoarea lună:

15 iunie – deplasare spre Austria – Hotel Schermer, Westendorf

15 iunie – 26 iunie – cantonament Austria

29 iunie – deplasare spre Anglia – St. George’s Park Football Center, Burton upon Trent, Staffordshire

29 iunie – 9 iulie – cantonament Anglia

9 iulie – deplasare catre București

10 iulie – FC Steaua București – FC Petrolul Ploiești – Supercupa României.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…