Ioan Mărginean: „Universitatea Cluj va rămâne în Liga I”

Redactor:
Daniel Remes
Ioan Mărginean:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consiliului de Administrație, Ioan Mărginean susține că a primit o veste excelentă

„U” Cluj a încheiat sezonul în Liga I pe locul 12

„Șepcile roșii” au primit ieri după-amiază o veste pe care o așteptau de câteva săptămâni. După ce Tribunalul Comercial a acceptat planul de reorganizare al Universității Cluj , deși în primă instanță a amânat decizia, iar asta a determinat Comisiile FRF să nu acorde licența echipei clujene, Ioan Mărginean a declarat că va obține licența și astfel vor putea evolua și în sezonul viitor al Ligii I.

Președintele Consiliului de Administrație al Universității Cluj a spus că a discutat cu cei de la Lausanne și a aflat că echipa va primi licența. „Am vorbit cu cineva de la Lausanne și mi-a spus că totul este în regulă. Pe 5 iulie vom fi anunțați oficial că avem licență pentru a evolua în Liga 1”, a declarat Mărginean.

Duru va fi dat afară?

În aceste condiții, Liga I va avea 17 echipe din sezonul următor, 13 care au rămas în Liga I pe plan sportiv plus cele patru promovate. Singura care nu a scăpat este Rapid. Universitatea Cluj s-a salvat de la retrogradare pe plan sportiv, terminând sezonul pe locul 12, dar nu a primit licența pentru Liga I nici la apel. Imediat, oficialii clujeni au făcut contestație la TAS, considerîndu-se nedreptățiți de această decizie. Dacă declarațiile lui Mărginean vor fi confirmate, Viorel Duru va fi șomer. Șeful FRF, Mircea Sandu a declarat că președintele Comisiei de Licențiere va fi dat afară dacă „U” Cluj scapă la TAS.

S-au reunit primii

Jucătorii de la Universitatea au avut parte de o vacanță foarte scurtă. Presimțind parcă faptul că vor fi salvați la TAS, ardelenii și-au reluat pregătirile pe 11 iunie, la nici două săptămâni de la ultimul meci în Liga I. 16 jucători și cinci juniori se pregătesc zi de zi la baza proprie de pregătire sub comanda lui Ionel Ganea. Chiar dacă a spus că va rămâne la Universitatea indiferent de răspunsul de la TAS, tehnicianul a negociat recent atât cu Săgeata Năvodari cât și cu Ceahlăul Piatra Neamț.

posibilitate
Finala Ligii, pe Cluj Arena?
Managerul general al echipei Olimpia UT Cluj-Napoca, Mirel Albon, a declarat, joi, că Arena Cluj se află în cursa pentru organizarea finalei Ligii Campionilor la fotbal feminin în sezonul 2014/2015. „Excelenta organizare a meciurilor de la Cluj i-a determinat pe observatori să acorde gazdelor calificativul maxim și să propună Cluj Arena drept primă variantă luată în calcul pentru disputarea finalei în 2015″, a spus Albon. În ultimele sezoane finala Ligii la fotbal feminin a avut loc cu două zile înaintea celei masculine în aceleași orașe, însă pe alte stadioane.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…