Conducerea Rapidului a predat documentele solicitate de Nicolae Cristescu

Conducerea Rapidului a predat documentele solicitate de Nicolae Cristescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea FC Rapid i-a predat, joi, lui Nicolae Cristescu documentele solicitate de acesta și avocații săi ca parte a înțelegerii realizate la ultima rundă de negocieri cu acționarul majoritar George Copos privind preluarea clubului giuleștean.

„În cadrul tratativelor de preluare a FC Rapid de către un alt grup de investitori s-a convenit asupra unui pachet de informații și documente pe care clubul trebuie să le pună la dispoziția celor interesați de preluarea acestuia, în vederea unei corecte și complete informări asupra FC Rapid. Anunțăm pe această cale că astăzi, conform înțelegerii avute, FC Rapid a finalizat procedura de predare a tuturor documentelor care i-au fost solicitate către grupul interesat de preluarea clubului. Urmează ca acesta să examineze documentele și informațiile solicitate”, se menționează într-un comunicat de presă remis, joi, agenției MEDIAFAX.

Omul de afaceri Nicolae Cristescu, care dorește să cumpere FC Rapid de la George Copos, a declarat, luni, că semnarea contractului dintre părți a fost amânată cu o săptămână, deoarece principalul acționar al grupării giuleștene trebuie să îi pună la dispoziție mai multe acte.

„A fost o discuție destul de fructuoasă. Am semnat o minută prin care el se obligă să ne pună la dispoziție toate actele pe care le-am solicitat. Pentru că sunt foarte multe acte care ne trebuie pentru a ajunge la semnarea contractului, iar în câteva zile o să ni le pună la dispoziție. Avocații noștri le vor verifica și apoi, probabil, în câteva zile vom semna contractul, dacă nu, la începutul săptămânii viitoare. Eu sunt optimist, cred că până la urmă se va finaliza. Acum nu știu dacă vor apărea surprize”, afirma Cristescu la finalul întrevederii avute, luni, cu George Copos la Hotel Crowne Plaza.

Cristescu s-a întâlnit și săptămâna trecută cu acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, cei doi anunțând atunci că au ajuns la un acord privind preluarea clubului și că actele de vânzare-cumpărare se vor semna la începutul acestei săptămâni cel mai târziu la 17 iunie. Cristescu urmează să cumpere clubul împreună cu asociatul său, Adrian Zamfir.

George Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleșteană, în 2008, 2009 și 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache și Gruia Stoica au eșuat.

Clubul Rapid traversează de la sfârșitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administrația de Licențiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor. În consecință, formația giuleșteană va evolua în sezonul 2013-2014 în Liga a II-a.

La 7 decembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.

SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.

La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 17 mai, Tribunalul București a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvență al societății care administrază gruparea giuleșteană de fotbal.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele