Tadici s-a resemnat: „Îmi doream altă grupă, dar asta e tragerea la sorți”

Antrenorul naționalei feminine a României, Gheorghe Tadici, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că ar fi dorit ca reprezentativa tricoloră să intre în altă grupă la tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial din luna decembrie, găzduit de Serbia.
Tadici s-a resemnat: "Îmi doream altă grupă, dar asta e tragerea la sorți"

Antrenorul naționalei feminine a României, Gheorghe Tadici, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că ar fi dorit ca reprezentativa tricoloră să intre în altă grupă la tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial din luna decembrie, găzduit de Serbia.

„Serbia, fiind organizatoare, a avut dreptul să-și aleagă grupa și a ales grupa B, care în opinia mea, era cea mai avantajoasă. Avem o grupă dificilă, cu Ungaria, Germania, Cehia, Tunisia și Australia, aș fi preferat grupa A sau C, dacă nu s-a putut grupa B, dar asta a fost tragerea la sorți, nu avem ce face. Va depinde mult cum vom avea programul de pregătire. Aveam, de exemplu, meciuri de pregătire cu Ungaria și Germania, în august și noiembrie, a rămas că le vom confirma, după tragerea la sorți de astăzi. E clar că fiind adversare în grupă, nu mai putem juca împreună și cred că nici ele nu-și doresc”, a spus Tadici.

Selecționerul este de părere că favorita grupei este Germania. „Cred că Germania este favorita la prima poziție în grupă. Pentru noi ar fi ideal să fim pe primul loc, dar având în vedere că merg în optimi primele patru clasate după meciurile din grupă, cred că locul 2 sau maximum locul 3, ar trebui să atingem, pentru a avea șansă pe culoar mai departe. Avem 7-8 debutante în echipa națională, încă 4-5 jucătoare din lotul B sunt pregătite să treacă în lotul lărgit de Mondiale, nu va fi deloc ușor”, a explicat Gheorghe Tadici.

Naționala de handbal feminin a României va evolua în grupa D la Campionatul Mondial din luna decembrie, cu echipele Ungariei, Germaniei, Cehiei, Tunisiei și Australiei, potrivit tragerii la sorți de sâmbătă, de la Belgrad.

Naționala României a făcut parte din urna a treia valorică la tragerea la sorți din capitala Serbiei.

Componența grupelor este următoarea:

Grupa A: Franța, Muntenegru, Olanda, Coreea de Sud, Congo, Republica Dominicană

B: Serbia, Danemarca, Brazilia, China, Japonia, Algeria

C: Angola, Norvegia, Polonia, Spania, Argentina, Paraguay

D: România, Ungaria, Germania, Cehia, Tunisia, Australia.

România s-a calificat la turneul final, după ce a eliminat reprezentativa Slovaciei, în baraj, cu dublă victorie.

Turneul final al CM din Serbia va avea loc între 6-22 decembrie, în orașele Nis, Novi Sad, Zrenjanin și Belgrad.

Primele patru clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în optimile de finală.

Naționala României este singura din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial, cea din 2013 fiind cea de-a 21-a.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro