Ambrosini, adio Milan: „Au fost 18 ani minunați”

Redactor:
Leila Bolat
Ambrosini, adio Milan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Massimo Ambrosini, care părăsește gruparea AC Milan după o colaborare de 18 ani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu va uita niciodată perioada petrecută la echipa milaneză și că le mulțumește tuturor pentru acești ani minunați, informează acmilan.com.

Știți cu toții de ce ne aflăm aici. Știrea este cunoscută de câteva zile. Voiam să mă mulțumesc tuturor. Nu este ușor, pentru că trebuie să spun că sunt emoționat. Am așteptat două zile înainte de a da declarații pentru că dacă aș fi vorbit imediat după ce am aflat decizia grupării aș fi putut spune la cald lucruri care nu ar fi fost corecte față de club, după 18 ani. Vreau să mulțumesc tuturor, începând cu președintele și cu Galliani și Braida, pentru 18 ani minunați, 18 ani pe care nu îi voi uita niciodată„, a spus Ambrosini.

Massimo Ambrosini a precizat că a vrut să aștepte câteva zile pentru ca sentimentul de dezamgire să îi treacă. „Mulțumirile mele sunt și pentru toți cei care nu sunt în luminile reflectoarelor, cei care lucrează «în culise», care în opinia mea sunt adevărata forță din spatele echipei, cei de la Milanello, care au fost ca o familie pentru mine. Și evident le mulțumesc în special colegilor mei, partea cea mai bună în toți acești ani. Nu am Facebook sau Twitter, dar am simțit toată afecțiunea fanilor și le mulțumesc și lor aici și acum, pentru că este singurul mod în care mă pot adresa tuturor cât încă sunt jucătorul lui Milan. Data viitoare când voi da declarații nu voi mai fi jucătorul lui Milan. Nu pot eu să comentez dacă a fost decizia potrivită sau nu, dar probabil nu este șocantă, având în vedere faptul că am 36 de ani. Aș fi preferat ca decizia să fie comunicată cu mai multă atenție, dar repet, sunt aici ca să le mulțumesc tuturor și să spun «Rămas bun» oamenilor care m-au ajutat să devin un jucător al AC Milan„, a adăugat fotbalistul.

Ambrosini a menționat că dezamăgirea pe care ar putea să o simtă nu este mai mare decât bucuria realizărilor sale din anii petrecuți la AC Milan. „Le mulțumesc din suflet fanilor, pentru că 18 ani sunt o perioadă lungă și îi mulțumesc încă o dată clubului, pentru că am jucat pe stadioane magnifice, cu colegi extraordinari și am fost căpitanul acestei mari echipe. Dezamăgirea pe care aș putea să o simt acum nu poate fi mai mare decât bucuria unei persoane care se consideră norocoasă. Sunt fericit că am realizat ceea ce am realizat. Viața merge înainte și încă mă consider fotbalist, iar aprecierile care mi s-au arătat recent mă ajută să înțeleg că încă sunt fotbalist, astfel că intenția mea este să joc în continuare. Voi decide ce fac în funcție de ofertele pe care le voi primi. Dacă mi-ar face o ofertă Fiorentina, aș trata cu seriozitate propunerea pentru că este un proiect important pentru o echipă fantastică și un antrenor talentat„, a mai spus Massimo Ambrosini.

El a precizat că nu intenționează să ceară să i se organizeze un meci de adio la AC Milan. „Am dat totul pentru această echipă și am primit înapoi la fel de mult, dar nu intenționez să cer organizarea unui meci de adio. Am respectat mereu politica clubului și după atâți ani la echipă credeam că e posibil să înțeleg care este intenția. Însă clubul a inițiat discuțiile privind situația la finalul sezonului. Mi-ar fi plăcut să le spun la revedere fanilor după ultimul meci al sezonului, dar clubul nu îmi comunicase ce intenționează. Sunt sigur că nu a fost o decizie ușoară„, a adăugat fotbalistul.

Mijlocașul Massimo Ambrosini, în vârstă de 36 de ani, care juca la AC Milan din 1995, va părăsi clubul, după ce contractul său nu a fost prelungit, a anunțat, miercuri, gruparea milaneză.

Cu AC Milan, Ambrosini a câștigat de patru ori campionatul Italiei, o dată Cupa Italiei, de două ori Supercupa Italiei, de două ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei și o dată Campionatul Mondial al Cluburilor. El jucat 489 de meciuri pentru AC Milan și a marcat 36 de goluri.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×