Mera revine în Liga 1: va juca la Brașov

Fundașul în vârstă de 26 de ani revine în Liga I, chiar dacă a stat jumătate de an pe tușă după ce a fost păcălit de rușii de la Alania Vladikavkaz
Mera revine în Liga 1: va juca la Brașov

Fundașul în vârstă de 26 de ani revine în Liga I, chiar dacă a stat jumătate de an pe tușă după ce a fost păcălit de rușii de la Alania Vladikavkaz

Fostul jucător al lui Poli Timișoara a fost în tratative avansate și cu FC Vaslui, dar a ales echipa lui Adrian Szabo, unde are mai mari șanse să fie titular

Povestea lui Mera a avut urcușuri și coborâșuri în ultimul an. După destrămarea echipei din Timișoara a plecat la Alania Vladikavkaz, pe bani frumoși, însă, după doar jumătate de sezon, rușii l-au dat afară. Fundașul a fost păcălit de propriul impresar, care i-a ajutat pe cei de la Alania să-i rezilieze contractul fără să-i plătească vreo despăgubire.

Mera s-a pregătit în ultima jumătate de an cu ASU Politehnica, echipa suporterilor timișoreni din liga a V-a. În plus, s-a păstrat în formă prin antrenamente individuale cu fostul preparator fizic al lui Poli, Mihai Alexandru. Fundașul e liber de contract, iar din august va juca, aproape sigur, în Liga I.

Nu i-au convenit clauzele propuse de fc Vaslui
Mera va semna cu FC Brașov un contract pe o durată de doi ani. Fostul jucător al lui Poli Timișoara a avut de unde alege, cealaltă variantă fiind FC Vaslui. Moldovenii i-au propus un contract pe un singur sezon, cu posibilitate de mărire a salariului și prelungire pe încă doi ani. Au existat, însă, clauze în contractul propus de Vaslui pe care Mera nu le-a acceptat, așa că fotbalistul se va prezenta luni la reunirea brașovenilor. „Sunt liber de contract și analizez atent variantele. Prima opțiune e FC Brașov”, a spus fundașul, în exclusivitate pentru ProSport.

8 goluri a înscris fundașul Ioan Mera în 69 de meciuri pentru Poli Timișoara, în Liga I și Liga a II-a

9 partide a bifat fundașul în cupele europene cu Poli Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri