Suspendarea ciclistului argentinian Juan Pablo Dotti a fost prelungită până în 2015

Suspendarea pentru dopaj a ciclistului argentinian Juan Pablo Dotti, care ar fi trebuit să se încheie în august 2013, a fost prelungită până în martie 2015, deoarece rutierul a participat la competiții deși avea interdicție, a anunțat, miercuri, Agenția Americană Antidoping (Usada), citată de AFP.

Dotti, în vârstă de 28 de ani, a fost suspendat începând cu 13 august 2011, după ce a fost depistat pozitiv cu steroizi anabolizanți și amfetamină la o cursă ce a avut loc la Oklahoma, în 12 iunie 2011, și la care a ocupat locul secund.

La două luni după suspendare, Juan Pablo Dotti, locul trei în Turul Nevada din 2007, a participat în curse oficiale organizate de Uniunea Ciclistă din Argentina.

Noua suspendare de doi ani a argentinianului a început la 10 martie 2013, data ultimei curse la care a participat.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]