Kuznetsova s-a simțit rău în meciul cu Williams

Kuznetsova s-a simțit rău în meciul cu Williams
  • Publicat:
  • Actualizat:

Svetlana Kuznetsova (Rusia – 39 WTA) a fost învinsă în sferturile de finală de la Roland Garros de către favorita numărul unu a turneului, Serena Williams (1 WTA), scor 6-1, 3-6, 6-3. Serena, care a câștigat turneul de la Paris în 2002, a reușit a 29-a victorie consecutivă și și-a îmbunătățit recordul personal. Americanca va juca a 23-a semifinală de Grand Slam din carieră și a treia de la Roland-Garros. Frumoasa rusoaică a declarat că se simte extrem de mândră cu faptul că a ajuns până în sferturi într-un turneu cu atâta istorie în spate. Și cum nu mulți sunt aceia care au știut, Kuznetsova a fost încurcată pe întreaga durată a meciului de o durere insuportabilă.

Pentru ea, Serena este cea mai bună

Se declară mândră de modul în care a prestat în fața unei jucătoare cu renume, pe care o consideră cea mai bună cu care s-a confruntat în întreaga sa carieră, iar dățile nu au fost puține, opt la număr, ultima în 2009 la Doha, Quatar. Învingătoarea a fost Williams: ,,Am avut oportunități și ar fi trebuit să fiu în stare să închid meciul. Dar acum încerc să privesc în ansamblu și sunt mândră de mine pentru că am ajuns până aici. În fața unei jucătoare precum Serena este complicat să joci bine.”

Durerile abdominale nu i-au dat pace

Deși starea ei de sănătate nu a fost una dintre cele mai favorabile în ziua sferturilor, rusoaica nu s-a lăsat și a jucat până la capăt. A avut dureri abdominale puternice, așa cum a declarat ea însăși, aceasta încercând să se stăpânească pe tot parcursul meciului. Problemele de sănătate au început cu trei meciuri în urmă, aceastea persistând. ,,Durerile m-au făcut să servesc la fel ca o bunicuță.„, a spus aceasta. Sfârșitul primului set a fost unul decisiv pentru ea, atunci când a ales să se retragă pentru câteva momente: ,,Am avut dureri, am luat multe pastile. Nu serveam puternic, durerea era mare. Așa că am ieșit să mă liniștesc puțin.”


Articol scris de  Mădălina TĂ‚TARU

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…