Pițurcă și-a găsit „avocat”: „Pentru mine e victimă colaterală, nu a făcut mizerii”

Președintele AFAN, Dumitru Costin, a declarat miercuri, agenției MEDIAFAX, că îi va lua apărarea selecționerului Victor Pițurcă în Comitetul Executiv al FRF, dacă se va lua în discuție demiterea acestuia, după ce a fost condamnat în dosarul "Valiza", deoarece îl consideră o "victimă colaterală".
Pițurcă și-a găsit "avocat": "Pentru mine e victimă colaterală, nu a făcut mizerii"

Președintele AFAN, Dumitru Costin, a declarat miercuri, agenției MEDIAFAX, că îi va lua apărarea selecționerului Victor Pițurcă în Comitetul Executiv al FRF, dacă se va lua în discuție demiterea acestuia, după ce a fost condamnat în dosarul „Valiza”, deoarece îl consideră o „victimă colaterală”.

„Pentru mine Victor Pițurcă are circumstanțe atenuante. Cunosc foarte bine speța, el e doar o victimă colaterală. Probabil că dacă se va discuta în Comitetul Executiv, eu de data asta îi voi lua apărarea. Știu că nu a fost implicat în mizerii, nu a făcut mizerii, ci pur și simplu a dorit să-și ajute un prieten. Prieten care a declarat altceva în fața instanței. Probabil că dacă ar fi fost mai atent la vremea respectivă nu se întâmpla acest lucru. E posibil să se discute în Comitetul Executiv, pentru că Victor Pițurcă nu are numai prieteni, are și inamici. Mai e un pic și avem dubla aia de foc, ce facem acum, ne apucăm să schimbă antrenorii?”, a declarat Costin, care ocupă și funcția de membru în Comitetul Executiv al FRF.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă.

Toți ceilalți inculpați din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Pițurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul și Radu Marino – câte un an și jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare.

În 23 mai 2008, într-o conferință de presă, Gigi Becali explica prezența valizei cu suma de 1,7 milioane de euro la Cluj, prin faptul că urma să cumpere un teren. Becali a precizat atunci că are un act de vânzare-cumpărare pe un teren din Cluj, datat cu 20 de zile înaintea meciului U Cluj – CFR Cluj, iar printre martori a semnat și selecționerul Victor Pițurcă.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri