Din rezervă la Hajduk II Split, Asanovic a ajuns la Dinamo: „Aljosa e mândru de mine”

Din rezervă la Hajduk II Split, Asanovic a ajuns la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiul fostului internațional croat Aljosa Asanovic a semnat cu Dinamo București, după doar trei luni petrecute în România. În Croația, Antonio a jucat la seniori, pentru o scurtă perioadă, la divizionara secundă Primorac Stobrec, după ce făcuse parte din echipa a II-a a titratei Hajduk Split.

Într-un interviu acordat site-ului scena.hr, Antonio Asanovic a spus că Dinamo București a fost echipa care l-a dorit cel mai mult, iar transferul l-a încântat peste măsură pe tatăl său Aljosa, în prezent antrenor-secund la Lokomotiv Moscova.

„În ianuarie m-am transferat de la Hajduk la Turnu Severin. La început nu am fost titular, dar apoi am jucat 13 meciuri. Spre finalul sezonului am primit mai multe oferte de la echipe de top din România, dar am optat în cele din urmă pentru Dinamo, deoarece e clubul care a insistat cel mai mult să mă transfere și asta a contat pentru mine. Tata a fost foarte mândru, ca de altfel mama și sora mea”, a spus fundașul central de 22 de ani

Aljosa Asanovic a bifat 63 de selecții pentru naționala Croației, iar printre echipele de club la care a activat se numără Hajduk Split, Metz, Cannes, Montpellier, Valladolid, Derby County, Napoli, Panathinaikos și Austria Viena.

Și bosniacul Mîrza Hasanovic, sosit tot în iarnă la CS Turnu Severin, a semnat pe trei ani cu Dinamo București.

Foto: www.scena.hr
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…