Acasa » Alte Sporturi » Baschet » Nu-l enerva pe LeBron! Superstarul lui Heat și-a condus echipa către victorie cu Indiana!

Nu-l enerva pe LeBron! Superstarul lui Heat și-a condus echipa către victorie cu Indiana!

Miami Heat mai are nevoie de o singură victorie în ultimele două meciuri pentru a câștiga duelul cu Indiana Pacers din finala Conferinței de Est a NBA. Campioana conduce cu 3-2 după ce s-a impus aseară cu 90-79 în meciul de pe teren propriu cu echipa din Indianapolis.
Nu-l enerva pe LeBron! Superstarul lui Heat și-a condus echipa către victorie cu Indiana!

Miami Heat mai are nevoie de o singură victorie în ultimele două meciuri pentru a câștiga duelul cu Indiana Pacers din finala Conferinței de Est a NBA. Campioana conduce cu 3-2 după ce s-a impus aseară cu 90-79 în meciul de pe teren propriu cu echipa din Indianapolis.

Mai au nevoie de o victorie

A devenit deja o obișnuință ca Heat să fie dependentă de LeBron James. Superstarul campioanei nu numai că este un marcator înnăscut, ci provoacă panică în defensiva adversă la fiecare fază. Iar când este motivat pe fază defensivă, adversarii trec foarte greu. Un astfel de LeBron a apărut aseară în meciul cu Indiana Pacers din „American Airlines Arena” din Miami. Un joc capital pentru Miami Heat, care nu își permitea nici măcar un pas greșit în fața adversarei din finala Conferinței de Est a NBA. Iar motivația lui James s-a transpus în jocul său și al coechiperilor săi. Heat a luptat pentru fiecare minge, s-a apărat exact și inteligent și a reușit să anuleze complet armele ofensive ale Indianei. Rezultatul? O victorie cu 90-79, care o duce pe Miami la un singur pas de a treia finală consecutivă din NBA. Fie că aceasta vine la Indiana, duminică dimineață, fie la Miami, marți, Heat se va califica în finală, unde va avea șansa să își apere titlul cucerit anul trecut în fața celor de la San Antonio Spurs.

LeBron l-a dominat pe Stephenson

Ce s-a întâmplat însă aseară? Campioana venea după un eșec cu 99-92 înregistrat pe terenul Indianei în urmă cu două zile. Un eșec în care Lance Stephenson, adversarul direct al lui LeBron, a reușit cel mai bun meci al carierei și l-a împiedicat pe superstarul lui Heat să evolueze la adevăratul său potențial. Asta după ce James fusese eliminat abia a doua oară în carieră într-un meci de play-off pentru șase greșeli personale cu un joc înainte! Iar acest lucru l-a motivat și mai mult pe LeBron! Aseară, James a terminat meciul cu 30 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive. Și l-a enervat atât de tare pe Stephenson, încât acesta a comis un fault tehnic și a fost eliminat pentru șase greșeli personale cu un minut și 36 de secunde rămase de joc! Asta după ce în sfertul trei, în care Miami s-a distanțat decisiv, a fost responsabil pentru 25 din cele 30 de puncte ale lui Heat. Victoria campioanei a venit și pentru că Heat s-a descurcat mult mai bine sub panou în această dimineață. Față de meciul patru, unde a fost dominată clar la acest capitol, Miami a reușit 32 de recuperări și 34 de puncte sub panou, față de cele 33 de recuperări și 32 de puncte ale Indianei. Iar Indianei i-a lipsit și un marcator! Deși Paul George a terminat meciul cu 27 de puncte, Pacers a devenit prima echipă din istoria NBA care nu are un jucător ce a marcat cel puțin 30 de puncte în 33 de meciuri consecutive în play-off! Un lucru remarcat și de antrenorul Indianei, Frank Vogel: „LeBron a reușit să fie excepțional în această seară. Noi nu avem un asemenea marcator și nici o echipă la fel de bună ca Heat, una dintre cele mai valoroase din istorie. Dar ne vom lupta până la capăt”. Meciul șase are loc duminică dimineață, la Indiana. Heat a câștigat doar unul dintre cele patru jocuri disputate pe terenul lui Pacers în acest sezon.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro