Salvați-l pe Călin

Călin Gherghina este un copil de 15 ani din comuna Calopăr, județul Dolj. Povestea băiatului a fost prezentată de Antena 3. Numele său ar trebui trecut în ghilimele. La vârsta lui, puștiul nu are buletin și nici certificat de naștere, asta pentru că înainte să se nască, tatăl și-a amanetat identitatea pentru câteva impulsuri la păcănele. Nu a câștigat, dar de atunci omul înghițit de vârtejul viciilor tot așteaptă să-i vină trei cireșe în aparat.  Și-a uitat familia și a plecat interzicându-le copiilor lui chiar și dreptul la semnătură. Au trecut anii, cireșele nu au căzut niciodată în linie, iar copiii au fost condamnați la muncă. Când cei de vârsta lor mergeau la școală, Călin și sora lui, Sorina, lucrau încercând să-și ajute mama bolnavă de osteoporoză. La 15 ani, Călin a strâns în palmă bătături cât pentru alți 15 în cartea de muncă. Dar ce caută Călin printre știrile cu Porumboiu, Niculae, Neculaie, Becali, Negoiță, Copos, Paszkany, iar Becali, Walter, Condescu, Adamescu și din nou Becali?

Cenzurându-și lacrimile dintr-un stimul geneteic al bărbatului din el, Călin povestește printre altele: „Îmi place să mă joc, dar când termin treaba nu mai am energie să o fac. Îmi place fotbalul, dar de multe ori sunt extenuat să driblez, să joc în atac. Și stau în poartă”. Și cât a vrut să se abțină, nu a reușit. A plâns! De ziua copilului, Călin are nevoie de un singurul lucru. El trebuie să iasă din poartă, să joace în atac. Așa că, dacă citiți povestea lui Călin din acest chenar ( poate chiar voi enumeraților) rupeți-vă o zi și mergeți la Călin. Poate știe să și dribleze!

 

Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×