Acasa » Alte Sporturi » Baschet » Echilibru în finală

Echilibru în finală

CSU Ploiești a egalat-o pe BC Mureș (2-2 la general), după victoria de aseară, 89-79, în meciul patru al confruntării pentru aur la baschet masculin
Echilibru în finală

Meciul cinci se dispută joi (ora 18:00), la Târgu Mureș

Suspansul se prelungește în finala Ligii Naționale de baschet masculin, după ce aseară, la Brazi, CSU Ploiești a învins trupa BC Mureș, scor 89-79 (58-37), în cea de-a patra partidă a confruntării care se desfășoară după sistemul „cel mai bun din șapte”. Virgil Stănescu și colegii lui veneau în această confruntare după înfrângerea de sâmbătă, scor 63-90 (24-54), iar pentru campioana en-titre situația se complica serios dacă ar fi pierdut și aseară. Prima parte a aparținut gazdelor și până la pauză Asesoft și-a asigurat un avantaj consistent, de 21 puncte, scor 58-37. Sfertul al treilea a adus însă un picaj al prahovenilor, ardelenii reușind să mai reducă din diferență apropiindu-se la 13 puncte.

Finalul confruntării a fost foarte încins, ambele echipe au forțat, însă soarta partidei era deja stabilită. Cătălin Burlacu a reușit 12 recuperări, 4 pase decisive și 21 puncte. Meciul cinci se va disputa joi de la ora 18:00 în Sala Sporturilor din Târgu Mureș.

Articol scris de Adrian Eugen

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]