Rapid cere ajutorul fanilor. Bilete de solidaritate la meciul cu Ceahlăul

Rapid cere ajutorul fanilor. Bilete de solidaritate la meciul cu Ceahlăul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Administratorul judiciar de la Rapid vrea să facă rost de 30.000 de euro pentru a plăti memoriul la TAS

Cristina Andronache a încercat să-i convingă pe jucători să-și retragă contestațiile, pentru ca planul de reoganizare să fie aprobat

Administratorul judiciar i-a vizitat pe jucătorii Rapidului la antrenamentul de ieri, pentru a le explica motivele pentru care planul de reorganizare nu a fost aprobat de judecătorul sindic. Cristina Andronache le-a spus fotbaliștilor că și ei au o parte de vină, pentru că au depus contestații, sfătuiți de avocați. În acel moment, Daniel Pancu, Mihai Roman și Nicolae Grigore s-au ridicat și au părăsit sala. Astfel, majoritatea jucătorilor vor rămâne captivi în Giulești, cel puțin până în septembrie, și nu pot pleca decât cu acordul clubului. Aceștia nu-și pot depune memorii la LPF din cauza legii insolvenței. Singurii care în vară vor pleca sunt Pancu și Roman, cărora li se termină contractul, plus Emil Dică și Ștefan Mardare, care au semnat înțelegeri până la finalul campionatului.     

Cere ajutorul fanilor

Rapid vrea să meargă la Tribunalul Arbitraj Sportiv pentru a încerca să obțină licența, însă are nevoie de 30.000 de euro. Fără alte soluții, Cristina Andronache s-a gândit să pună în vânzare bilete de solidaritate la meciul cu Ceahlăul, din 29 mai. Cu un preț de 30 de lei pentru un tichet, se speră strângerea sumei necesare pentru taxa de la TAS. Măsura pare tardivă, pentru că pe 31 mai Rapid trebuie să dețină deja o decizie de la TAS privind speța sa.

Nu s-au analizat cauzele pentru care „U” a ajuns în insolvență. Are șanse minime la TAS
Marcel Lăzăreanu, fost portar „U” Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…