Lăcătuș atrage atenția rivalelor: „Putem asista la o nouă defilare a Stelei”

Lăcătuș atrage atenția rivalelor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea în ceea ce privește condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare a făcut înconjurul lumii, iar multă lume din fotbalul românesc se întreabă dacă Steaua poate fi condusă la fel de bine și din spatele gratiilor.

Marius Lăcătuș e sigur că echipa nu va avea de suferit din punct de vedere financiar, mai ales că Steaua este un club care se poate autofinanța.

Fostul mare jucător al roș-albaștrilor crede că Steaua poate defila și în sezonul următor în Liga 1 dacă contracandidatele nu se vor întări serios în pauza de vară.

„Toată echipa este afectată pentru ceea ce se întâmplă cu patronul, așa a fost și atunci când a mai fost în arest preventiv. Însă nu cred că pot fi probleme din punct de vedere financiar. Dacă vor ajunge în grupele Ligii Campionilor, vor aduna o sumă prin care Steaua își poate continua activitatea așa cum trebuie.

Steaua dispune de sumele necesare pentru care jucătorii nu trebuie să-și facă griji în ceea ce privește stabilitatea financiară. Probabil că va fi o sărbătoare mai reținută la finalul partidei cu Brașov.

Dacă contracandidatele rămân cu aceleași loturi, iar Steaua își va păstra aceeași jucători sau chiar va aduce întăriri, atunci putem asista din nou la o defilare a Stelei.” a spus Marius Lăcătuș la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×