Bute revine în ring în ianuarie 2014: „Am fost nevoit să mă operez”

Programat inițial pe 25 mai, meciul dintre Bute și Jean Pascal a fost amânat pentru luna decembrie. Românul s-a operat la încheietura mâinii stângi și a fost nevoit să amâne revenirea în circuit.
Bute revine în ring în ianuarie 2014: "Am fost nevoit să mă operez"

Programat inițial pe 25 mai, meciul dintre Bute și Jean Pascal a fost amânat pentru luna decembrie. Românul s-a operat la încheietura mâinii stângi și a fost nevoit să amâne revenirea în circuit.

Lucian Bute a vorbiz în cazul unei conferințe de presă despre starea sa după operația suferită. El speră să revină cât mai curând în ring. Pugilistul a precizat că lupta cu Pascal ar putea avea loc pe 25 ianuarie 2014.

„Am încercat să evit operația, dar din păcate după mai multe consultări cu doctorul și antrenorul am luat această decizie. Am fost nevoit să mă operez pentru că aveam o durere insuportabilă. Era foarte riscant să mă urc în ring accidentat. Aveam un adversar foarte bun, Jean Pascal, și riscam foarte mult. Acum totul e bine, recuperarea se va face cum trebuie și sper să revin în ring cât mai repede posibil. Cel mai important acum este să mă refac, să am parte de liniște și să mă pot antrena la parametri normali. Mai devreme de ianuarie nu va fi niciun meci. 25 ianuarie 2014 este data la care s-ar putea disputa meciul cu Pascal.” a spus Lucian Bute într-o conferință de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro