Scor egal, dar avantaj CSU Ploiești

Târg-mureșenii au câștigat, sâmbătă, primul meci (91-81), însă n-au făcut și „dubla". CSU s-a impus aseară dramatic, scor 83-78
Scor egal, dar avantaj CSU Ploiești

Târg-mureșenii au câștigat, sâmbătă, primul meci (91-81), însă n-au făcut și „dubla”. CSU s-a impus aseară dramatic, scor 83-78

Finala Ligii Naționale de baschet masculin a început la discreția revelației BC Mureș, care s-au impus cu 91-81 în deschidere. Sârbul Ciric a fost vedeta gazdelor, cu 24 de puncte. La 24 de ore distanță, finala s-a schimbat radical. CSU Ploiești a făcut tot posibilul să evite o situație alarmantă după primele două jocuri și a început tare partida. Stănescu și Mohammed  (foto) au fost oamenii de bază ai lui Arnautovic, iar prahovenii s-au desprins după primul sfert la 31-21. Peciukas, Ciric sau Cuic n-au prins cea mai bună zi, astfel că echipa campioană a continuat să domine autoritar partida până la intrarea în ultimul sfert.

Jocul se îndrepta către o victorie facilă a Ploieștiului, însă două coșuri de trei puncte înscrise de Peciukas au aprins finalul. Tg. Mureș a refăcut un handicap de 15 puncte, ajungând la 67-67 (minutul 35), dar a plătit tribut lipsei de experiență la acest nivel și a ratat ocazia de a repeta succesul din ziua precedentă. Cătălin Burlacu și-a intrat în rol în ultimele secvențe și a închis tabela la 83-78. Astfel, după primele două partide, Tg. Mureș și CSU Ploiești sunt la egalitate, însă prahovenii au trecut în avantaj, cel puțin moral, după succesul obținut în deplasare. Următoarele două meciuri sunt programate la sfârșitul săptămânii, la Brazi.

ȘTIRI DIN ALTE SPORTURI

POLO  – Oradea, la o victorie de titlu
CSM Oradea s-a impus ieri cu 9-3 în fața echipei Dinamo București, în meciul trei al finalei Superligii Naționale, astfel că mai are nevoie de o victorie pentru a-și trece în cont al șaptelea titlu consecutiv. Bihorenii au 3-0 la „general” după ce au câștigat primele două meciuri „acasă”, cu 13-7 și 13-4. Meciul patru se va disputa azi, la București, de la ora 18:00. Tot ieri, Steaua a luat bronzul după ce a câștigat cu 4-0 seria cu Amefa Arad.

RUGBY – Farul, sigură de play-off
Prima parte a sezonului se îndreaptă către final, cele patru echipe care se vor lupta pentru titlu în acest sezon fiind cunoscute după primele 10 etape. Farul Constanța și-a asigurat sâmbătă prezența în play-off după ce s-a impus cu 34-22 la Cluj, cu echipa locală „U”. Steaua, Timișoara și Baia Mare sunt celelalte trei echipe care vor evolua în play-off. Sâmbătă, Timișoara a învins cu 29-13 actualul lider, Steaua. Într-un alt joc, Dinamo – CSM București 8-22.

MOTOCROSS  – Tragedie pe două roți la Zărnești
Bulgarul Dobrov Dobromir (22 de ani) a decedat ieri, la Zărnești, în timpul primei manșe din cadrul etapei a 3-a a Campionatului Est-European. Tragedia s-a produs în timpul concursului, după ce sportivul a sărit la o trambulină, iar motocicleta a căzut peste el. Conform primelor informații, accidentul ar fi survenit în urma unei manevre greșite. Dobromir a fost resuscitat mai multe minute de medici, însă nu a putut fi salvat după ce a suferit multiple leziuni în zona toracelui și a capului. Manșa a doua a competiției a fost anulată.

CICLISM – Visconti câștigă o etapă epică în Giro
Italianul Giovanni Visconti a câștigat ieri etapa a 15-a din Turul Italiei, cu final în cățărare pe Col de Galibier. Manșa a fost scurtată cu 4,3 kilometri din cauza zăpezii care nu a putut fi degajată de pe șosea, însă rutierii nu au scăpat de o ninsoare puternică, de nămeții care vegheau drumul și de frigul pătrunzător. În clasamentul general, liderul Vincenzo Nibali (Astana) și-a păstrat avansul de un minut și 26 de secunde în fața lui Cadel Evans (BMC) înaintea ultimei săptămâni, presărată cu etape montane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania