EXCLUSIV Haos în Liga I!** Gloria a primit în cele din urmă licența și speră să rămână în primul eșalon

Gloria Bistrița are șanse să rămână și anul viitor în Liga I, deși e foarte probabil că va termina campionatul pe ultimul loc. Echipa nu a primit licență în prima fază, dar Comisia de Apel i-a anunțat că au drept de joc pentru sezonul viitor.

„Este adevărat, vineri seara am primit fax că am primit licența. La comisie de apel au fost prezenți judecătorul sindic și juristul clubului, care au prezentat actele prin care planul de reorganizare este aprobat de creditori și judecător. Așteptăm acum să vedem ce se întâmplă cu celelalte cluburi, noi suntem pregătiți să rămânem în Liga I”, a spus pentru www.prosport.ro președintele Bistriței, Alexandru Hadfaludi.

Comisia de Apel a decis vineri să păstreze decizia Comisiei de Licențiera ca Rapid, U Cluj și Severin să nu primească licență pentru anul viitor. Pe lângă Gloria, și Oțelul a avut câștig de cauză la apel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]