Așteaptă o minune de la CEx. CS Turnu Severin:** „Doar echipele care joacă în cupele europene ar trebui să aibă complet dosarul de licențiere”

Așteaptă o minune de la CEx. CS Turnu Severin:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Comisia de Licențiere nu a dat aviz favorabil Clubului Sportiv Turnu Severin, oficialii de la malul Dunării speră ca CEx să se întrunească săptămâna viitoare și să schimbe decizia de vineri.

Clubul severinean are datorii de aproximativ 300.000 de euro către foștii angajați, jucători, fisc și terți, iar președintele Gheorghe Frățică spune că situația actuală putea fi evitată dacă factorii locali dădeau dovadă de mai mult interes față de echipa de fotbal a municipalității.

„Luni sau marți se va întruni Comitetul Executiv al FRF. Așa cum s-a discutat în Adunarea Generală a LPF, din urmă cu o lună, sper că ca acest regulament de licențiere să se aplice doar în cazul echipelor care participă în cupele europene. Noi avem datoriile cele mai mari către foștii angajați Costică Vâlcea (n.r. – Gheorghe Constantin, fostul președinte) și Marian Bondrea (n.r. – antrenorul care a promovat echipa), iar la foștii jucători mai sunt foarte puțini bani de achitat. Noi avem datorii foarte mici și către bugetul statului, nu ca în cazul Rapidului și Universității Cluj, care au câteva milioane de euro. În cazul Severinului sunt sume mici pentru nivelul Ligii I. Dacă autoritățile locale doreau cu adevărat să mai aibă echipă în prima ligă, se puteau achita lejer acești bani. Păcat că s-a ajuns aici și că am dat cu piciorul la posibilitatea de a rămâne în Liga I, dar să sperăm că nu e totul pierdut”, a spus Gheorghe Frățică.

Președintele clubului severinean mizează pe faptul că LPF nu agreează un campionat cu  15 echipe și susține că FRF ar fi trebuit să anunțe după încheierea campionatului care cluburi nu vor lua licența. „Normal era să nu se anunțe nimic acum și să lase echipele să joace în teren. Nu știu ce motivație mai au jucătorii dacă știu că oricum vor retrograda, din cauza licenței. Noi am demonstarat că ne putem bate de la egal la egal pe teren cu orice echipă din campionat și că merităm să ne salvăm. Dacă vom evita retrogradarea, iar, conform noului regulament, locurile nu mai pot putea fi completate cu echipele care sunt sub noi în clasament sau cu cele care termină pe 3-4 în Liga a II-a, se va ajunge la un campionat cu un număr impar de participante. Ar fi și în dezavantajul televiziunilor”, a precuzat Frățică

Neavând alte argumente, CS Turnu Severin nu va ataca decizia la TAS, ca în cazul Rapidului și Universității Cluj, celelalte două echipe care nu au primit licență, deși mizau pe legea insolvenței.
Între timp, și clubul severinean a întocmit actele pentru a intra în insolvență!
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus