Arena Națională, luată cu asalt de impresari!** Jucătorul care își poate face „bagajele” după „Derby de România”: „Toți ochii sunt pe noi. Un gol înscris într-un așa meci contează!”

Arena Națională, luată cu asalt de impresari!** Jucătorul care își poate face
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă Steaua, grație performanțelor deosebite din ultimul an, are cei mai mulți candidați pentru un „export” într-unul dintre campionatele importante de Vest, cele mai mari șanse pentru o plecare din Liga 1 le are un dinamovist.

Marius Alexe este în centrul atenție scouterilor prezenți pe „Național Arena”, la derby-ul Dinamo – Steaua și există premise favorabile ca, de această dată, mutarea să se concretizeze.

În iarnă, Chievo Verona, Beșiktaș și Galatasaray și-au manifestat interesul pentru jucător, însă nimic nu s-a concretizat. Acum, Werder Bremen, ocupanta locului 14 din Bundesliga și Eintracht Braunschweig, formație deja promovată în prima ligă din Germania, și-au trimis emisarii pentru a-l monitoriza pe golgheterul „câinilor”.

De altfel, atacantul lui Țălnar este conștient de presiunea care îl va apăsa la meciul cu rivala din Ghencea, dar susține că, în ciuda „atenției” care i se acordă, va încerca să se concentreze exclusiv la meci.

Bineînțeles că un gol înscris într-un derby are semnificația lui, pentru că lumea este atentă la asemenea dispute. Sunt mulți ochi ațintiți pe aceste meciuri, indiferent de locul ocupat în clasament.

Nu știu dacă asta mă va ajuta mai mult să plec într-un campionat puternic, dar cred că într-o oarecare măsură contează. Acum nu-mi stă mintea la acest lucru, vreau să dau tot ce am mai bun în acest derby„, a declarat Alexe pentru fcdinamo.ro.

16 goluri a marcat Marius Alexe pentru Dinamo în actualul sezon în campionat și Cupă, cu cinci peste golgheterii lui Werder, Hunt și Petersen (11 fiecare)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri