Steaua a câștigat titlul, Becali anunță următorul obiectiv:** „Vreau să câștig 30-40 de milioane de euro din fotbal!”

Steaua a devenit pentru a 24-a oară campionă în România chiar înaine de Paște, așa cum și-a dorit Gigi Becali.
Steaua a câștigat titlul, Becali anunță următorul obiectiv:** "Vreau să câștig 30-40 de milioane de euro din fotbal!"

Steaua a devenit pentru a 24-a oară campioană în România chiar înaine de Paște, așa cum și-a dorit Gigi Becali. Egalul pe care CS Severin l-a smuls Petrolului a trimis matematic titlul în Ghencea cu 5 ectape înaintea terminării campionatului.

Gigi Becali a declarat că acest titlu trebuie dublat de accederea în grupele Ligii Campionilor, acolo unde Steaua ar putea încasa o sumă ce se ridică la 40 de milioane de euro.

„E o bucurie în plus pentru că e înainte de Paște, așa cum ne doream. Ne-a dat și Dumnezeu un cadou, dar oricum eram campioni.

Chiar dacă nu mai are farmec, eu vreau să îmi fac în fiecare an echipă foarte bună pentru că nu vreau să mai am emoții până la final. Nu poți să mai duci emoțiile de la o vârstă încolo așa cum o făceam în tinerețe.

Vreau să intrăm în grupele Ligii Campionilor și sper să obținem o calificare în primăvara europeană. 40 de milioane de euro înseamnă pentru Steaua o calificare în grupele Ligii. Pentru asta trebuie să întărim echipa și să câștigăm din nou campionatul. Eu vreau să câștig 30-40 de milioane de euro din fotbal, să face ceva ce nu a mai reușit nimeni în fotbalul românesc”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro