Lecția de matematică.** Steaua – Pandurii 2-0. Fanii au strigat „campionii, campionii”, Rusescu și Szukala au făcut spectacol. VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a învins ieri Pandurii (scor 2-0) într-o partidă în care elevii lui Pustai nu au contat aproape o repriză și jumătate. Cele trei puncte s-ar putea să-i fi făcut deja campioni

Echipa Pandurii nu a opus nicio rezistență steliștilor în meciul de aseară

În România, în special în Liga I, orice termen își pierde, mai devreme sau mai târziu, sensul de bază. Tocmai de asta partida dintre Steaua și Pandurii a căpătat, cu doar câteva etape înainte de finalul campionatului, titulatura de „derby”. Dacă ar fi fost să ne uităm la cei 15.000 de spectatori, am fi spus că e pe nedrept oferită eticheta. Unde e ura? Unde sunt coregrafiile spectaculoase? Mai întârzie o etapă, probabil, că doar nu trebuie să arate la fel derby-urile între ele. Pandurii ar fi trebuit să arate ieri că nu degeaba a fost numită „revelație”. Iar vreme de o repriză a părut a se fi transformat în Gloria Bistrița. Rusescu, Bourceanu și Adi Popa s-au distrat cu echipa lui Pustai și au tras la poartă din aproape fiecare poziție. Ba cu stângul, ba cu dreptul. Ba din fază fixă, ba din acțiune. Nu a venit ca o surpriză pentru nimeni deschiderea scorului din minutul 12 a lui Rusescu, mai ales că echipa Pandurii nu a existat până atunci. Și nici după.

Fundașii nu sar?
Pe rând, Adi Popa și Tănase și-au împărțit ocaziile de gol. Și dacă primul ar fi dorit să bifeze prima reușită în tricoul Stelei, să nu rămână doar cu cele de la Chiajna, cel de-al doilea nutrea dorința de a nu mai fi huiduit de propriul public. Din nefericire pentru ambii, Mingote a stat în calea împlinirii lor (min. 17, min. 19, min. 26 ). Cum insistența dă întotdeauna roade, Steaua a majorat scorul prin Szukala, în urma unui corner la care, dintr-un careu plin de tricouri albe, doar cel al lui Matulevicius s-a mișcat în aer (min. 41). Dar nu suntem noi în măsură să-l acuzăm pe Reghecampf de blaturi, astfel că bănuim Pandurii de o pregătire mai slabă a fazelor fixe. Din greșeli învață fundașii, iar data viitoare vor sări sus, sus, tot mai sus.

Campionii, campionii?

Nistor, fotbalistul pe care Becali îl vede mai presus de orice alt jucător din echipă, a avut nevoie de 53 de minute pentru a amenința poarta lui Tătărușanu. Nu a vrut să joace cu răutate în Vinerea Mare, probabil de asta nu s-a grăbit să iasă în evidență. Meciul s-a echilibrat abia după minutul 60. Că doar e derby. S-a jucat de la poartă la poartă, Matulevicius a cerut penalty, dar a vrut cam multe și nu i se putea da (min. 64). La următorul meci! Prepeliță (min. 79), Nikolic (min. 83) și Filip (min. 90) și-au trecut numele pe lista cutezanților. Cu puțin efort, asta ar fi putut să o facă ieri și Tătărușanu. Steaua rămâne cu grija lui „a fi campion”. Trebuie să nu transforme expresia în altceva. A făcut-o CFR suficient în ultimii ani.

Dacă Petrolul nu câștigă azi la Turnu-Severin, Steaua se poate considera deja matematic campioană


CLICK AICI PENTRU VIDEO CU FAZA CARE L-A IMPACAT PE TANASE CU FANII

CLICK AICI PENTRU VIDEO CU GOLUL LUI RUSESCU


STEAUA: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Chiricheș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, G. Iancu, Tănase – Rusescu

Rezerve: Cojocaru, Râpă, Gardoș, Filip, Prepeliță, Nikolic

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

PANDURII: Mingote – Pleașcă, Viera, Mamele, Al. Vlad – P. Anton, D. Nistor – Ibeh, Voiculeț, Nicoară – Matulevicius

Rezerve: Lazar, Rusu, Cristea, Rada, Lemnaru, Al. Dan, Răduț


Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…