La 18 ani debuta la națională, la 20 marca în Ligă, iar acum joacă în ultima divizie! Cum a reacționat „Micul Prinț” când un club de tradiție din România l-a invitat la „probe”

Redactor:
Radu Faur
La 18 ani debuta la națională, la 20 marca în Ligă, iar acum joacă în ultima divizie! Cum a reacționat
  • Publicat:
  • Actualizat:

A intrat în fotbal cu nume și renume. Patronimul i-a deschis uși și i-a fost garant, în timp de driblingul i-a atras porecla de „Micul Hagi” (sau „Micul Prinț”, așa cum îl alintau fanii lui Anderlecht). Alin Stoica marca la numai 20 de ani pe Santiago Bernabeu, împotriva Realului, pe când juca la Anderlecht, dar s-a stins înainte de termen, ajungând la 33 de ani în ligile inferioare de la noi. Recent, a fost umilit de șeful de la UTA. Acuzat că i-a cerut președintelui de club „sticla de țuică la două noaptea”, Alin a plecat la Timișoara, în liga a cincea.

„Marțian a zis că aleargă mai tare ca mine”

Alin Stoica i-a răspuns patronului de la UTA, Adrian Marțian, care l-a acuzat că nu s-a prezentat la antrenamentul arădenilor pentru că ar fi băut până dimineață.

„Marțian este un intrus în fotbal, pentru că Mutu l-a inventat. Eu eram în vacanță la Arad, nu am semnat cu Marțian, să-mi dea el vreo 100.000 de euro. I-am zis și lui Mutu de ce nu am fost la antrenament. Marțian mi-a spus: „Vreau să te văd la antrenament, că poate alerg mai tare ca tine”. Și i-am zis lui Mutu că nu vreau să-l fac de râs, că poate aleargă Marțian mai tare ca mine„, a spus Stoica.

CITEȘTE AICI INTERVIUL CU ALIN STOICA PUBLICAT ÎN EDIȚIA TIPĂ‚RITĂ‚ DE ASTĂ‚ZI A PROSPORT-ului

 


13 meciuri a jucat Stoica pentru prima reprezentativă a României, între 1998 și 2003

24 de meciuri și 4 goluri sunt cifrele lui Stoica în UEFA Champions League

4 meciuri a jucat Alin Stoica pentru Poli Timișoara în 2005

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum
Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri