Emoții tot mai mari cu licența!** „U” Cluj are probleme mari și ar putea fi retrogradată

Emoții tot mai mari cu licența!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport a anunțat încă din 12 aprilie, „U” Cluj are probleme mari cu obținerea licenței și ar putea fi retrogradată. Ieri, a sosit la club și confirmarea oficială. Viorel Duru a înștiințat conducerea echipei clujene că va propune respingerea licenței echipei clujene, pentru sezonul viitor, în fața comisiei, care va analiza astăzi cazul Universității.  Argumentele lui Duru sunt că „U” Cluj are datorii către foști jucători și către stat, dar și că nu își va putea susține din punct de vedere financiar activitatea până în 2014.

Țiril: „Restanțele din trecut nu sunt un criteriu”

Administratorul judiciar al clubului clujean spune însă că motivația lui Viorel Duru este deplasată și că nu există temei legal care să împiedice acordarea licenței pe motivele invocate de acesta. „Datoriile din trecut au fost stopate, în momentul începerii procesului de insolvență. Acesta nu este un criteriu în obținerea licenței”, a spus Țiril, care a obținut și votul de încredere al celor cărora le datorează bani. „Am convocat de urgență o ședință cu creditorii și cei mai mulți ne-au dat un vot de încredere, chiar și creditorul majoritar și statul. Am vorbit inclusiv cu avocații care reprezintă jucătorii față de care avem restanțe”, a spus Țiril.

„Stăm mai bine decât Rapidul”

În ceea ce privește eventualele probleme financiare pe care le-ar putea avea la anul echipa clujeană, Horia Țiril spune că va convinge ușor Comisia că adevărul e altul. „Avem în conturi 853.000 de euro și, dacă ne salvăm,va mai intra încă un milion de la Ligă, în condițiile în care cheltuielile noastre lunare sunt de 150.000 de euro. Nu avem datorii către actualii jucători. Stăm chiar mai bine decât Rapidul, din acest punct de vedere, cu toate că nici ei nu au de ce să nu primească licența. Am garanția că vom convinge Comisia de toate aceste lucruri”, a spus Horia Țiril.

Avem salariile jucătorilor plătite chiar în avans. Nu știu ce club din țară se mai poate lăuda cu asta
Horia Țiril, administrator judiciar „U” Cluj

Datoriile din trecut au fost stopate în momentul începerii insolvenței
Horia Țiril, administrator judiciar „U” Cluj

Cluburile vor fi înștiințate oficial dacă au primit sau nu licența până vineri, 26 aprilie, după care vor putea face apel. Decizia finală va fi luată în luna mai

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare