Pornise în vară ca o speranță, dar Oțelul a renunțat la el deși marcase cinci goluri. „Meritam încă o șansă!”

Pornise în vară ca o speranță, dar Oțelul a renunțat la el deși marcase cinci goluri.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adus în vara lui 2012, Bruce Inkango a fost văzut o bună perioadă drept înlocuitorul perfect al lui Liviu Antal, plecat la Vaslui. Francezul de origine congoleză a reușit să marcheze pentru Oțelul cinci goluri, în turul campionatului și câștigase deja simpatia suporterilor roș-alb-albaștrii. Din nefericire, mjlocașul în vârstă de 28 de ani a suferit o ruptură musculară, iar conducerea clubului a decis, cu acordul jucătorului, rezilierea contractului. Acum, Inkango regretă faptul că n-a putut să demonstreze fanilor „oțelarilor” că merita încă o șansă la gruparea de pe malul Dunării. 

Bruce, ai părăsit Oțelul după doar șase luni petrecute în Liga I …
Așa este, din păcate n-am apucat să arăt tot ce pot. Aș fi dat și mai multe goluri, dar m-am accidentat, iar asta m-a costat.

Cum te-ai simțit în România?
Mi-a plăcut enorm, mi-am făcut mulți prieteni și am acumulat și mai multă experiență. În schimb, îmi pare foarte rău că nu mi-am terminat treaba la Oțelul și de regulă urăsc să plec fără să las o impresie frumoasă tuturor.

De ce crezi că n-ai putut merge mai departe cu Oțelul?
Nu știu, dar cu siguranță n-a fost din vina mea. Știu că m-am accidentat și că asta a contat pentru cei din club, dar accidentarea asta era prima din cariera mea,  poate meritam încă o șansă. Nici prin cap nu mi-a trecut că n-o să mă mai intorc după sărbătorile din iarnă, cei din conducere mi-au spus că se vor baza în continuare pe mine, dar când am ajuns în cantonamentul de la Poiană, am fost anunțat că nu mai este nevoie de mine, că nu mai sunt binevenit. Nu puteam să-i oblig să mă țină, așa că le-am urat success și am plecat.

„Mai am multe de spus în fotbal!”

Regreți despărțirea?
Sincer, da. Apucasem să dau cinci goluri în doisprezece meciuri și mă ambiționasem mult. Îmi pare rău că am plecat, dar asta e viața unui fotbalist. Acum trebuie doar să-mi închei și socotelile financiare cu cei din club și gata. Nu vreau să vorbesc prea multe acum, aștept să se finalizeze procesul.  

Pentru Oțelul se apropie semifinala de Cupă cu Petrolul. Ai un mesaj pentru foștii tăi colegi?
Da, le țin pumnii strânși, știu că au putere să meargă mai departe în finală. Mă gândesc la ei și le doresc tot binele.

Te-ai mai întoarce în România?
Sigur că da. Oricând. Chiar dacă n-am apucat să arăt prea multe, eu cred că aș merita încă o șansă. Mai am multe de zis în fotbal.

Ce planuri de viitor ai?
Momentan sunt la Cernomoreț Varna până la sfârșitul sezonului. M-am recuperat foarte repede și acum sunt apt 100%. Din vară nu știu ce va mai fi, dar sunt ambițios și voi munci să prind un transfer bun.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…