Zero lei pentru sport în 2013!** Decizie fără precedent în Consiliul Local al orașului Piatra Neamț

Zero lei pentru sport în 2013!** Decizie fără precedent în Consiliul Local al orașului Piatra Neamț
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri 12 aprilie bugetul alocat sportului pe 2013, în valoare de 17 miliarde, a fost anulat de consilierii locali pietreni înregimentați USL și PPDD. Deși reprezenta doar 1% din bugetul local al orașului Piatra Neamț aleșii nemțeni au dorit să iasă în evidență deși în campania electorală prezența unora dintre ei era nelipsită de la manifestările sportive de la stadionul municipal sau sala Polivalentă.

Cel mai afectat Liceul cu program sportiv

Soartă ingrată pentru directorul celei mai mari unități școlare din județ, care nu își mai poate permite să își trimită sportivii și antrenorii în competiții.

„Acum câteva zile, am cerut bani de la Primărie în baza unui proiect dintr-un parteneriat aflat în derulare. Răspunsul a fost „nu” și că trebuie să ne obișnuim să nu mai primim bani. Luni, sunt obligat să le spun colegilor că nu mai avem cu ce continua competițiile. Nu știu dacă vor înțelege, dar și mai greu le va fi lor să le explice acest lucru copiilor, care au muncit un an întreg pentru a ajunge să se bucure de rezultate”, a declarat directorul LPS Piatra Neamț, Dan Gavril.

Vor avea de suferit si echipele de volei și handbal, precum și sportul călare

Antrenorul și conducătorul HCF Piatra Neamț, Dan Valentin, consideră pripită și în necunoștință de cauză decizia de vineri. Aceasta nu lovește doar în starea actuală a sportului pietrean, în care handbalul este oricum un fel de Cenușăreasă. Îi jignește trecutul și îi compromite viitorul.

„Este o greșeală tactică, iar în sport, aceasta duce la meci pierdut”, a declarat Dan Valentin. „Ei au pierdut un meci foarte important cu sportul nemțean, care este o adevărată fabrică de performeri. De aici au plecat sportivi de valoare națională și mondială”, a declarat antrenorul Dan Valentin.

Deși primește cel mai puțin de la Consiliul Local, gruparea feminină de handbal depinde la fel de mult de acești bani, din care își acoperă cheltuielile competiționale.

„Eu îi rog pe domnii consilieri să găsească o posibilitate de a reveni asupra deciziei. Dacă cineva are vreun  dubiu asupra felului în care cheltuim banii sau ne desfășurăm activitatea, poate întreba oricând ori veni în sala de antrenament”, a mai spus antrenorul Dan Valentin.

Un apel către consilieri, pentru schimbarea acestei decizii, a făcut și Constantin Niță, directorul clubului masculin de volei, a cărui existență depinde, de asemenea, de susținerea Consiliului Local.

Vasile Ouatu a fost de față, în calitatea sa de consilier local PDL, la votul de vineri. Argumentele celor care au ridicat mâna pentru tăierea finanțării sportului, îngrijorați de lipsa adăposturilor pentru câinii comunitari, nu l-au convins. Este sigur, ca și alții, că nu grija față de binele comunității a primat.

„Au făcut-o de oaie”, spune patronul UNIC-ului despre decizia colegilor din Consiliul Local. „Cum poți să iei de la gura unui copil, spunând că vei da câinelui? Trebuie rezolvată și problema câinilor comunitari, dar nu omorând sportul. Numai UNIC a adus, în ultimii ani, la Piatra Neamț, 40 de echipe, din tot atâtea țări. Asta înseamnă bani pentru comunitate. La un moment dat, Hotelul Ceahlău devenise unul al sportivilor. Cei care au luat această hotărâre fără să gândească nu lovesc în mine, în Ștefan, în Niță. Lovesc mai mult în sănătatea copiilor, a viitorului”.

Susținuți și de Costache Lupu, directorul Clubului Ecvestru Piatra Neamț, reprezentanții sportului care s-au reunit ieri pentru a-și exprima revolta față de decizia din Consiliul Local au formulat un mesaj comun către aleșii locali: „Indiferent de culoarea politică, mașină sau casă, trebuie să facem politica sportului. Nici segmentul privat și nici cel școlar nu pot trăi fără buget. Nu putem exista fără această susținere”.

Vor fi repercursiuni și asupra echipei de fotbal

Fotbalul la Piatra Neamț a fost finanțat în mare măsură în ultimii ani de la bugetul local și județean, primăria a adus bani pentru susținerea acitivității la FC Ceahlăul și la modernizarea stadionului care este la ora actuală una din cele mai moderne baze sportive din țară, aici avînd loc în ultimii ani meciuri ale echipei naționale de fotbal și ale grupării FC Vaslui în cupele europene.

In 2013 echipa FC Ceahlăul va trebui să se descurce cu banii din drepturile de televizare și din sponsorizări.

Articol scris de Dan Eșanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut