Cavani, Falcao sau Luis Suarez, trecuți la „și alții”!** Ibra se pregătește să fie numărul unu pe piața transferurilor. Unde scriu italienii că va juca din sezonul viitor

Cavani, Falcao sau Luis Suarez, trecuți la
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Deși toată lumea așteaptă perioada de transferuri din vară pentru a vedea care este destinul unor jucători de clasă ca Falcao, Cavani sau Luis Suarez, Ibrahimovic ar putea fi actorul celei mai spectaculoase mutări.

Eliminarea din Liga Campionilor și noua lege dată de guvernul francez, potrivit căreia orice salariu de peste un milion de euro va fi impozitat cu peste 70%, pot reprezenta motive suficiente pentru ca Ibrahimovic, altfel cel mai bun jucător al lui PSG, să părăsească Parisul la finalul acestui sezon.

Potrivit Gazzetta dello Sport, Juventus este cea mai probabilă variantă pentru starul suedez, în sprijinul acestei supoziții stând vizitele tot mai dese pe care Mino Raiola, agentul jucătorului, le-a făcut în ultimele săptămâni în Capitala Piemontului.

Din punct de vedere financiar, afacerea nu ar fi una extrem de costisitoare pentru „Bătrâna Doamnă”, notează sursa citată, care susține că PSG este aproape de a îl convinge pe Mourinho să accepte să antreneze formația din Hexagon. Cum „Specialul” nu și-a ascuns niciodată slăbiciunea pentru Vidal, acesta ar putea fi trimis drept monedă de schimb pentru vârful nordic. Cel mai probabil, campioana Italiei va trebui să mai plătească și o sumă de bani către PSG; salariul pe care Ibra îl va primi la Torino va fi de 12,5 milioane de euro net, pe sezon, iar durata contractului va fi de 3 ani. O ofertă extrem de tentantă pentru jucătorul care a mai evoluat pentru Juventus între 2004-2006, care, în 2015, când îi va fi expirat contractul, va avea aproape 35 de ani.

„Repatrierea” lui Ibrahimovic i-ar rezolva multe din problemele lui Conte, care a eșuat în acest an în tentativa de a găsit atacul ideal, Giovinco, Quagliarella, Vucinic sau Matri neavând niciunul statutul de „senator de drept”.

23 de goluri a înscris Zlatan pentru Juve, în 70 de meciuri
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…