EXCLUSIV După ce Balaci și Țicleanu s-au retras, Mititelu primește o altă propunere pentru banca tehnică, pe gustul suporterilor:** „Aș vrea să revin, mi-e foarte dor de Craiova și de fani!”

EXCLUSIV După ce Balaci și Țicleanu s-au retras, Mititelu primește o altă propunere pentru banca tehnică, pe gustul suporterilor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Ilie Balaci s-a retras din proiectul menit să renască Universitatea Craiova din propria cenușă, iar Aurel Țicleanu a zis „pas” până la vară pentru a o prelua pe Corona Brașov, Adrian Mititelu caută acum alte variante pentru postul de antrenor al viitoarei echipe din Bănie. Un posibil nume pe lista patronului oltean poate fi cel al italianului Nicolo Napoli, care și-a anunțat intenția de a reveni în Liga I, la câteva luni după ce a plecat de la CS Turnu Severin.

Tehnicianul peninsular a mărturisit, în exclusvitate pentru ProSport, că își dorește să înceapă o nouă aventură la cârma Universității Craiova, dar că așteaptă să fie contactat pentru a negocia termenii revenirii. Napoli susține că ar avea ca motivație revanșarea față de patronul Adrian Mititelu, dar și față de fanii „Științei”.

„Am fost în Craiova săptămâna trecută, am urmărit un meci de handbal și un meci de baschet și m-am întâlnit și cu Adrian Mititelu. Am văzut că el a vrut să înceapă un proiect cu Balaci și cu Țicleanu, iar eu i-am respectat decizia. Ulterior, am aflat că ambii oameni aleși de dânsul au ieșit din proiect. Dacă Mititelu se va gândi la mine, revin cu mare plăcere, fie în Liga I sau în Liga a II-a.

Am o revanșă de luat față de Mititelu, deoarece regret că nu am putut redresa corabia în anul când echipa a retrogradat. În plus, a fost primul om care mi-a dat șansa cu adevărat să mă afirm, după mandatul nereușit cu Dinel Staicu. M-aș întoarce la Craiova și pentru fanii acestei echipe, care m-au susținut tot timpul. Mi-e foarte dor de Craiova”, a spus Napoli pentru ProSport.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…