Cine pe cine păcălește?** „Sper să fiu bine primit! Oțelul e mai puternică cu Grigoraș, dar mă interează victoria” Râpă revine acasă:

Redactor:
Robert ZANFIR
Cine pe cine păcălește?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliștii trebuie să uite de eșecul de la națională pentru a se concentra în lupta pentru campionat. Steaua merge pe terenul Oțelului, acolo unde Grigoraș speră să le facă o surpriză steliștilor: „Încercăm să îi păcălim noi pe ei”, spune antrenorul. Râpă va reveni în orașul său natal: va fi primul meci împotriva fostei echipei, de la plecarea de la Galați.

Râpă: „Sper să fiu bine primit, dar mă interesează doar victoria”

„Sper să fiu bine primit la Galați, pentru că acolo sunt ca acasă. Nu voi uita niciodată momentele plăcute pe care le-am trăit acolo, dar sunt jucător profesionist și acum îmi canalizez întreaga energie doar pentru Steaua. Oțelul este o echipă incomodă, îi cunosc foarte bine pe cei de acolo. Formează un grup puternic, iar acum, odată cu revenirea lui Petre Grigoraș, vor fi și mai puternici”, a declarat fundașul Stelei la Digi Sport.

Râpă: „Ne interesează victoria”

„Pe noi nu ne interesează decât cele trei puncte pe care să le adăugăm la cele pe care le avem deja în drumul spre titlul 24”, a mai spus Cornel Râpă.

Grigoraș: „Încercăm să îi păcălim noi pe ei”

„Încercăm să-i păcălim noi pe ei, pentru că ei au o formă foarte bună, un lot valoros și e clar că pornesc drept favoriți. Steaua e foarte greu de învins în acest moment, noi vom fi cei care trebuie să putem să-i păcălim și să luăm toate cele trei puncte. Am încredere în echipă și sunt convins că jucătorii vor face tot posibilul pentru un rezultat favorabil. Nu le am cu statistica, e posibil să fie așa, să nu fi pierdut cu ei în ultimele trei întâlniri, dar din câte îmi aduc aminte, un meci l-am jucat la Severin și am făcut egal, altul pe la Ploiești când i-am bătut ca antrenor la Pandurii. O să-mi facă mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Bourceanu, Râpă, Chiricheș sau Pintilii, pe care i-am antrenat de-a lungul timpului, dar competiția se desfășoară pe teren și vreau ca actualii elevi să îi învingă” , a spus Grigoraș.

Oțelul – Steaua se joacă luni, 1 aprilie, de la 21:30, LIVE TEXT pe www.prosport.ro

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…