Grigoraș se pregătește să-i facă o farsă liderului:** „De 1 Aprilie, îmi doresc s-o păcălim pe Steaua!” Ce probleme de lot au gălățenii înaintea jocului

Grigoraș se pregătește să-i facă o farsă liderului:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gălățenii se pregătesc de întâlnirea cu Steaua, de luni, ora 21:30. În conferința de presă de astăzi, de la stadionul gălățenilor, tehnicianul Petre Grigoraș a declarat că, fiind ziua păcălelilor, și-ar dori ca formația sa s-o „păcălească” pe Steaua și să obțină cele trei puncte.

„Încercăm să-i păcălim noi pe ei, pentru că ei au o formă foarte bună, un lot  valoros și e clar că pornesc drept favoriți. Steaua e foarte greu de învins în acest moment, noi vom fi cei care trebuie să putem să-i păcălim și să luăm toate cele trei puncte. Am încredere în echipă  și sunt convins că jucătorii vor face tot posibilul pentru un rezultat favorabil. Nu le am cu statistica, e posibil să fie așa, să nu fi pierdut cu ei în ultimele trei întâlniri, dar din câte îmi aduc aminte, un meci l-am jucat la Severin și am făcut egal, altul pe la Ploiești când i-am bătut ca antrenor la Pandurii. O să-mi facă mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Bourceanu, Râpă, Chiricheș sau Pintilii, pe care i-am antrenat de-a lungul timpului, dar competiția se desfășoară pe teren și vreau ca actualii elevi să îi învingă” , a spus Grigoraș.

Întrebat despre problemele de lot, tehnicianul a mărturisit că la ora meciului nu vor fi disponibili Ljubinkovic, suspendat și Marquinhos, ușor accidentat: „Există mici probleme de lot, pe lângă Ljubinkovici care este suspendat, nu-l voi avea la dispoziție pentru meciul cu Steaua nici pe Marquinhos. Este ușor accidentat și nu pot conta pe el. Totuși, lotul e suficient de numeros și sunt posibilități de înlocuirea celor care lipsesc. E părerea selecționerului că steliștii ar fi obosiți, dar Steaua a demonstrat până acum că e pregătită extraordinar din punct de vedere fizic, cum s-a întâmplat și în returul cu Ajax când au evoluat foarte bine timp de 120 de minute. Fiecare are pretențiile lui, nu cred că fotbaliștii Stelei vor fi obosiți la ora meciului nostru, au aproape o săptămână de la ultimul meci jucat marți, la națională, până la cel de luni. Plus că au experiența partidelor din trei în trei zile, drept dovadă că au vreo 12 puncte avans în clasament și au ajuns până în optimile Europa League.

Directorul general al moldovenilor, Narcis Răducan așteaptă ca stadionul să fie plin la meciul cu Steaua. „Mă aștept la un stadion plin, vine o echipă importantă a campionatului, plus că este un meci important și pentru noi după înfrângerea de la Bistrița. Îmi doresc foarte mult să câștigăm partida cu Steaua, n-am nicio revanșă de luat, dar îmi fac treaba cât mai bine la clubul pe care îl reprezint.

Referitor la bilete, am legat două partide de pe teren propriu pe un singur tichet pentru că suntem conștienți de afluența la jocul cu Steaua și așa consider că vom avea mai mulți suporteri și la meciul următor, cu Severin. E o măsură care se practică la mai multe cluburi și care a dat roade până acum. Nu s-a exagerat nici la preț, ba chiar sunt convins că la finalul jocului nici un spectator nu va pleca supărat de la stadion că a dat banii pe bilet”, a spus Narcis Răducan.

Șeful „oțelarilor” a comentat și despre situația financiară a clubului și a asigurat suporterii că nu sunt probleme la obținerea licenței pentru sezonul viitor. „Am luat și măsuri de prevenire, am interzis fanilor echipei adverse să afișeze materiale cu însemnele clubului oponent, tocmai pentru a respecta clubul nostru și tradiția pe care o avem. Am depus dosarul de licențiere, în principiu nu există probleme, așa cum și anul trecut am fost printre primele cluburi care au primit licența. Emoții mari nu sunt, există o permanentă comunicare cu oamenii de la Federație pentru a îndeplini toate punctele. Ne-am făcut temele cum trebuie.
 

Iorga are liniștea necesară pentru a se pregăti la Oțelul, sper ca și la meciul de luni să demonstreze că este un jucător valoros”, a concluzionat Răducan.
 

Articol scris de Marian Săvăstru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri