Poftiți pe acoperișul orașului!** Lucian Lipovan și Costin Ștucan au testat traseul de la Tower Center

Poftiți pe acoperișul orașului!** Lucian Lipovan și Costin Ștucan au testat traseul de la Tower Center
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înscrierile se pot face online, la adresa uprun.prosport.ro

*Doi ziariști comozi, care fac sport din când în când și care urcă pe scări cele 3 etaje până în redacție o dată la două săptămâni, s-au trezit ieri pe bulevardul Ion Mihalache, în fața Tower Center, clădirea care va găzdui mâine, de la ora 11:00, primul concurs de urcat pe scări organizat în România. Lucian Lipovan și Costin Ștucan au escaladat ieri cele 22 de etaje, adică 107 metri și 514 trepte pentru a testa ce vor simți cei care vor intra oficial în competiție, mâine dimineață.

Patru minute și 43 de secunde e timpul scos acum două săptămâni de Ștefan Dan, unul dintre favoriții concursului ProSport Up Run. Pare ireal, atât le-a luat celor doi jurnaliști de la ProSport să se echipeze la parterul gigantului care nu găzduiește deocamdată niciun sediu de firmă. Cei doi cobai au luat startul, însă, după primele etaje urcate într-un ritm alert, coapsele au luat consistența unor bucăți brute de plumb, iar capul a trecut în regim de amețeală. La etajul 7, echivalentul înălțimii Arcului de Triumf, pulsul a ajuns la 148, iar urcatul pe scări a devenit o plimbare cu grad ridicat de dificultate. Ritmul pașilor a rămas scăzut, însă disconfortul fizic a început să se risipească. Cu fiecare metru escaladat, priveliștea devenea fascinantă, chiar dacă la picioare se desfășura un București mohorât, învelit încă în zăpadă și protejat de un strat de nori, spart ici, colo, de câteva raze de soare.

Timpul lui Ștefan Dan, 4 minute și 40 de secunde, i-a prins pe ziariști la etajul 16, aproape de înălțimea Casei Poporului. Mai aveau încă 3 minute de chin, în cele din urmă Lipovan a scos un timp de 7:30, Ștucan 7:35. În ciuda senzației sufocante de vertij, finișul de la etajul 22 a venit ca o mană cerească. Cu ochii ațintiți spre nord, unde se zăresc munții, totul părea că a fost o joacă. Mușchii dureroși de mai devreme s-au relaxat, mintea s-a limpezit și, inevitabil, a venit întrebarea: în ce om bionic te-ai transforma dacă ai avea constant la dispoziție un turn de 22 de etaje pe care să-l escaladezi? Pînă atunci însă, înapoi la cele 3 etaje de pe lângă Piața Romană, urcate zilnic cu liftul.

Daniel Prodan, Andreea Răducan și Leonard Doroftei vor fi astăzi prezenți la magazinul i-Style (Băneasa Shopping Center, ora 16:00) în cadrul acțiunii de primire a pachetelor de concurs

9 secunde este cel mai bun timp scos de ziariștii ProSport la urcarea unui etaj

530 de concurenți vor participa sâmbătă, la ora 11:00, la Tower Center Up Run

9 minute și 33 de secunde este timpul record obținut de australianul Paul Crake în 2003 în concursul de la Empire State Building, cu ascensiune până la 320 de metri

10 minute și 53 de secunde este timpul scos de germanul Thomas Dold în concursul de urcat pe scări în turnul Taipei 101, cu o înălțime de 509 metri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare