RESPECT! Steaua a ieșit cu capul sus din Europa, Rusescu le transmite fanilor un mesaj emoționant.** Ultimul lucru făcut de Raul înainte de plecarea din Anglia:

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a visat frumos pentru mai aproape o oră, aseară, pe Stamford Bridge. Roș-albaștrii au fost peste deținătoarea Champions League timp de trei reprize, însă valoarea individuală a fotbaliștilor lui Benitez și-a spus, în cele din urmă, cuvântul.

În urmă cu aproximativ trei ore, înainte ca formația lui Reghe să părăsească Londra, Raul Rusescu, golgheterul formației din Ghencea atât în campionat, cât și în Europa League, a ținut să le mulțumească fanilor pentru atmosfera superbă creată în jurul echipei, în ultimul timp. Steaua joacă mereu în „12”, iar aseară, pe unul dintre cele mai celebre stadioane din UK, românii au fost la putere, în tribune.

Înfrângerea suferită în fața lui Hazard&Co trebuie uitată cât mai curând, crede atacantul roș-albaștrilor, pentru a duce la capăt un obiectiv mult mai la îndemână: cucerirea titlului 24.

Vă mulțumim pentru susținere și ne pare foarte rău pentru că nu am putut face mai mult. Toți suntem dezamăgiți dar asta a fost să fie, am încercat, ne-am dorit, dar atât s-a putut la momentul actual. Acum ne gândim să câștigăm titlul și să mergem în Champions League. Vă mulțumesc pentru încurajări și sper să nu fiți dezamăgiți de noi!„, a scris golgheterul Stelei, pe pagina sa de facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy

Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare

Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×