Chivu crede în miracole: „Avem 90 de minute să încercăm să întoarcem rezultatul!” **Ce spune despre declarația „ACIDĂ‚” la adresa lui Stramaccioni

Chivu crede în miracole:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă înaintea partidei retur cu Tottenham Hotspur, din manșa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, că formația italiană are 90 de minute pentru a încerca să întoarcă rezultatul de la Londra.

Avem 90 de minute la dispoziție să încercăm să întoarcem rezultatul de la Londra (n.r. – în tur, Tottenham s-a impus cu scorul de 3-0). Avem încredere în ceea ce putem face. Fiecare partidă este diferită, are istoria și momentele ei. Vom încerca să câștigăm și să ne calificăm. Dacă vom reuși, vom prinde curaj pentru următoarele întâlniri„, a spus Chivu, informează site-ul inter.it.

Fundașul român s-a arătat deranjat de faptul că după interviul acordat marți postului Sky Sport 24 o publicație din Italia i-a scos din context o frază și astfel a părut că-l atacă pe antrenorul Andrea Stramaccioni: „Mi-a fost scoasă o frază din context, iar acest lucru nu mi-a făcut bine. Am responsabilitatea a ceea ce spun, dar nu îmi place când cuvintele mele sunt interpretate de presă doar pentru a da naștere unui conflict între echipă și antrenor. Interviul meu a fost onest și am spus că antrenorul face tot ceea ce e mai bun pentru echipă, dar acest lucru nu a apărut într-un ziar. Este adevărat că am spus că unele probleme medicale ale jucătorilor sunt și din vina stafului medical. Dar atunci când vorbesc despre Inter Milano, vorbesc despre toți oamenii din club, de la jucători la antrenor și la staful medical„.

Partida Internazionale Milano – Tottenham Hotspur, din manșa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20.00.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×