Jandarmeria a confiscat de la bișnițari mai multe bilete pentru partida Steaua – Chelsea!** Unde vor ajunge acestea

Jandarmeria a confiscat de la bișnițari mai multe bilete pentru partida Steaua - Chelsea!** Unde vor ajunge acestea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jandarmeria București a anunțat, luni, că în perioada 2-3 martie a desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea vânzării la suprapreț a biletelor pentru partida Steaua – Chelsea, în urma cărora au fost confiscate 70 de bilete și s-au dat amenzi în valoare de 3.000 de lei.

Cele 70 de bilete confiscate vor fi predate organizatorului meciului, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de acțiuni vor avea loc până la începerea partidei, care este programată, joi, de la ora 20.00.

„Conform Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive cu modificările și completările aduse de Legea 10 din 2012, cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiții și jocuri sportive, precum și vânzarea acestora la suprapreț constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei”, se arată în comunicatul Jandarneriei.

Echipa Steaua întâlnește la 7 martie, pe Arena Națională din București, formația Chelsea Londra, într-o partidă contând pentru prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Returul va avea loc în 14 martie, la Londra.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri