„U” Craiova revine în fotbalul românesc!** Prima reacție a lui Adrian Mititelu și cum urmează să se împartă acțiunile noului club

  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova se va înscrie la startul sezonului 2013-2014 ca urmare a dreptului de a participa în competiții sportive câștigat în instanțe.

Meciurile de pe teren vor fi susține pe arena „Ion Oblemenco”, iar din 2014 se vor demara lucrările la noul stadion promis de autoritățile locale.

Adrian Mititelu a dezvăluit și cum se vor împărți acțiunile pentru noua echipă a Craiovei, el urmând să dețină controlul clubului până la finalizarea procesului cu FRF.

„Astăzi (N.R. ieri) am bătut palma și am luat o decizie oficială. Noi ne pregătim organizatoric pentru Liga 1. Dar luăm în calcul și o reîntoarcere în Liga a doua. Am primit multe mesaje care m-au făcut să iau această decizie.

Lumea trebuie să știe că din acest an vom reveni în campionat. În ce ligă rămâne de văzut. Dacă vom juca în liga a doua nu e nicio problemă. Se va vedea că locul Craiovei este în Liga 1. Noi nu am beneficiat de șanse egale când am retrogradat.

Nu voi mai avea aceleași procente. Voi păstra probabil 40 la sută. Până când se termină războiul cu FRF voi păstra controlul clubului. O asociație a suporterilor va avea 25-30 la sută, care are obligația să primească orice fan care vrea să fie alături de echipă. În timp, această asociație vreau să ajungă la 51 la sută. Vom oferi și Primăriei 10 procente”, a spus Mititelu pentru Sport Total FM.

Patronul Științei a dezvăluit și unde va juca echipa în viitorul sezon.

„Va fi un complex nou, pe locul lui „Ion Oblemenco”. În toamnă vor începe lucrările la stadionul de atletism cu 8000 de locuri, iar de vara următoare începe construcția stadionului de 40.000 de locuri”, a mai precizat Mititelu.

Cine s-ar putea ocupa de Craiova

Potrivit surselor ProSport, antrenorul Universității Craiova ar urma să fie ales dintre Aurel Țicleanu și Ilie Balaci. Aurel Țicleanu a mai pregătit-o pe Știința în trei rânduri: 1994, 2010 și 2011. Balaci s-a aflat și el de trei ori la conducerea echipei: 1998, 2001 și în perioada 2007-2009 din funcția de manager general. Funcția de președinte executiv va fi deținută de Marcel Popescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare