Au avut oțel în ghete!** CFR Cluj – Oțelul 0-1!

Au avut oțel în ghete!** CFR Cluj - Oțelul 0-1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul a furnizat la Cluj prima surpriză a etapei, învingând CFR-ul cu 1-0 cu un gol marcat de Gabi Paraschiv. Gălățenii au făcut astfel un pas important pentru evitarea retrogradării, în timp ce echipa antrenată de Paulo Sergio a pierdut un tempo în încercarea de a se apropia de cupele europene.

Având motoarele turate de promisiunea revenirii lui Grigoraș, Oțelul promitea să le dea bătăi de cap ceferiștilor. Proaspăt treziți din „visul European”, ceferiștii aveau dificila misiune de a-și găsi motivația în Liga I.

Cu un lot slăbit de vânzări și accidentări, ceferiștii s-au găsit în situația de a alinia un prim 11 diferit aproape în întregime față de cel cu care făceau minuni în Champions League. Gălățenii au profitat și au început în forță partida: Paraschiv a reluat cu un voleu superb de la marginea careului o centrare a lui Astafei și l-a lăsat spectator pe Felgueiras (7). Clujenii au încercat să restabilească repede egalitatea, dar Rada a ratat de puțin vinclul dintr-o lovitură liberă de la 18 metri (18). A fost apoi rândul lui Grahovac să iasă la rampă. Deac a tras plasat bine un șut cu piciorul stâng, dar portarul oaspeților s-a întins și a respins spectaculos (24). Au urmat două faze succesive la care portarul gălățenilor și-a salvat echipa: Maah și Deac i-au încercat priza, fără vreun efect pe tabelă. (33). Rezultatul surpriză a rămas, astfel, afișat pe tabelă și la sfârșitul primului act.

Începutul celei de a doua reprize a fost unul antrenant, Maah și Weldon semănând puțină frică la poarta gălățeană. Brazilianul întors din China a ratat însă două ocazii de egalare. Prima dată a tras peste poartă dintr-o poziție ideală (46), ca mai apoi să reia cu capul peste poartă o centrare precisă a lui Maah (48). Restul reprizei a însemnat mai mult o luptă oarbă, fără faze prea importante. Gazdele au mai impresionat doar prin cele trei cartonașe galbene primite într-un singur minut (79). Godemeche putea aduce, totuși, egalarea în minutul 84, dar a ratat poarta cu capul din 6 metri. Finalul partidei nu a consemnat decât eliminarea lui Godemeche, iar Oțelul obținut trei puncte extrem de importante. Pentru CFR, returul pare să devină mai mult o șansă pentru reconstrucție.

Articol scris de Mihai CINPOERU


Echipele de start:

CFR: Felgueiras – Ivo Pinto, Piccolo, Rada, Sepsi – Deac, Hora, Godemeche, Camora – Maah, Weldon

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Obiora, Ganea, Celestino, Păun, Sulley

Oțelul: Grahovac – Cojoc, Costin, Sârghi, Ljubinkovic – Iorga, Neagu, Paraschiv, Benga – Stromajer, Astafei

Rezerve: Brăneț, Cârjă, Filip, Gazale, Vancea, Băjenaru, Didi

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI


*CFR joacă azi acasă cu Oțelul Galați, de la ora 21:30, în direct la DigiSport 1

*Campioana nu poate conta pe nouă jucători, iar gălățenii au nevoie disperată de cel puțin un punct

CFR a luat în vara anului trecut titlul cu numărul trei, dar mai multe meciuri ale formației finanțate de Arpad Paszkany, din acel sezon, au fost arătate cu degetul de către contracandidate. Șeful lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu a atacat violent după ce formația din Gruia a bătut în toamna lui 2011, la Galați, cu 4-0, iar în retur, în primăvara lui 2012, la Cluj, cu 2-0. Mai mult, patronul moldovenilor a avertizat încă dinainte de jocul de la Galați că CFR se va impune fără probleme. „Jucați 2 cu siguranță la Oțelul – CFR Cluj. Va fi un meci al prieteniei”, a spus Porumboiu, care, după joc, a revenit cu acuzele: „80% din oamenii de fotbal știau dinainte rezultatul meciului. Am spus și eu de acum trei luni că Oțelul va prinde o zi mai proastă, că va juca un meci amical”.

Fază memorabilă cu zidul Oțelului

În retur, în meciul de la Cluj, Cadu și compania au câștigat cu 2-0, după erori grave în defensiva oțelarilor. Memorabilă e faza de la primul gol al lui Gabi Mureșan, când mingea trimisă de mijlocaș a trecut prin zidul răsfirat al gălățenilor. „Un zid trebuia să fie la Oradea, altul la Cluj. Se desfac amândouă ca Oituzul”, a răbufnit Porumboiu imediat după acel joc.

„Blaturile CFR – Oțelul m-au distrus”

Acesta a mai dat de înțeles că, în sezonul 2010-2011, cărțile au fost făcute pentru formația de la Dunăre. CFR a pierdut acasă cu Oțelul (0-1), pe finalul campionatului, iar gălățenii au făcut un pas mare spre titlu, în detrimentul celor de la Poli Timișoara și FC Vaslui. „Blaturile CFR – Oțelul m-au distrus doi ani la rând. CFR s-a dat la o parte în sezonul 2010-2011 pentru ca Oțelul să ia titlul. Bistrița și Ceahlăul au făcut lucruri de copii mici pe lângă ce fac acum CFR și Oțelul”, declara Porumboiu în vara lui 2012.

Nouă absenți pentru Sergio

Ieșită din cursa pentru titlu și tot mai departe de un loc pe podium, CFR are mari probleme de lot pentru meciul de diseară. Cadu și Valente sunt suspendați, iar Vass, Ronny, Sare, Mureșan, Pedro, Kapetanos și Bjelanovic sunt accidentați. În această situație, Oțelul ar putea profita și ar putea forța o victorie la Cluj, mai ales că de luni Grigoraș va reveni la antrenamente. Gălățenii au mare nevoie de un rezultat pozitiv, iar contextul de la Cluj pare că le e favorabil.

Nu știu ce va fi diseară la CFR – Oțelul. Și nici nu mă interesează. Am alte treburi. Pot să facă ce vor
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

În turul acestui sezon, în etapa a IV-a, CFR s-a impus la Galați cu 2-1

5,75 are cotă Oțelul să bată la Cluj, egalul fiind cotat la 3.60

CFR, acuzată că a vrut să dea mită!

CFR e prinsă într-un nou scandal. Conform www.ziuadecj.ro, campioana e acuzată că a vrut să ofere mită pentru a scăpa de litigiul cu Luceafărul Dej. În 2010, Ciprian Deac era vîndut de CFR la Schalke pentru trei milioane de euro, iar 25% din bani trebuiau să ajungă Dej. Dar Luceafărul nu a văzut nimic din cei 750.000 de euro pe care ar fi trebuit să îi primească. Cum formația din Cluj nu a vrut să plătească, Luceafărul a apelat la o firmă de specialitate în fraude, inclusiv pe nivel sportiv. Ziuadecj.ro scrie că, aflând de intenția celor din Dej, reprezentantul juridic de la CFR, Ionuț Tripon, a încercat să-i ofere avocatului firmei Euro East Investigation, Caius Iliescu, suma de 100.000 de euro pentru a mușamaliza cazul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×