Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Giuleștenii au prins curaj după victoria de la Iași: „Batem Dinamo cu 5-0! O să vedeți pe teren încă doi debutanți”

Giuleștenii au prins curaj după victoria de la Iași: „Batem Dinamo cu 5-0! O să vedeți pe teren încă doi debutanți”

Rapid și Dinamo au câștigat primele partide oficiale din 2013 și se pregătesc pentru derb-yul direct de duminică, de la ora 20:30.
Giuleștenii au prins curaj după victoria de la Iași: "Batem Dinamo cu 5-0! O să vedeți pe teren încă doi debutanți"

Rapid și Dinamo au câștigat primele partide oficiale din 2013 și se pregătesc pentru derb-yul direct de duminică, de la ora 20:30.

Marian Rada încearcă să construiască o echipă formată din jucători tineri la Rapid, dornici de performanță. Tehnicianul anunță că va introduce încă doi debutanți în jocul cu Dinamo și e sigur că elevii săi vor câștiga la o diferență mare de scor.

„Nimeni nu se aștepta să învingem la Iași, dar eu îmi doream foarte mult această victorie. Puteam să facem și 2-0, echipa a evoluat bine, relațiile dintre jucători s-au făcut în Spania. Am câștigat o partidă cu trei fotbaliști care au debutat în prima ligă. Îmi felicit jucătorii. Dar nu mai contează, este istorie, eu mă gândesc la Dinamo.

Batem cu 5-0! Sper să avem un stadion plin și tinerii din echipă să nu fie marcați de atmosfera de derby. Nu mai sunt șanse la titlu, nici la retrogradare, e un simplu meci de campionat. Cu Dinamo o să vedeți pe teren încă doi debutanți. Eu am avut acești tineri la echipa a doua. Nu-și luau salariile cu lunile, dar le-am spus să tragă tare, să stea alături de mine, pentru că vor ajunge fotbaliști.”, a spus Marian Rada pentru Libertatea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]