Arpad Paszkany: „Ne-a fost greu să facem lotul!”

Patronul Arpad Paszkany a pus eșecul cu Inter se seama problemelor de efectiv
Vlad Măcicășan
Arpad Paszkany: "Ne-a fost greu să facem lotul!"

Șeful din Gruia spune că șansele de calificare ale echipei sale sunt destul de mici

Arpad Paszkany a înghițit destul de greu eșecul de joi seara, 0-2 cu Inter, de la Milano, dar spune că CFR-ul va forța cel puțin o victorie de palmares în retur. „Nici 1-0 nu era un rezultat prea încântător. Nu sunt mulțumit. În orice caz, cât sunt șanse matematice, vom încerca să facem un joc mult mai bun. Încercăm să aducem măcar victoria”, a declarat Paszkany, care a explicat apoi motivul principal al înfrângerii: „Avem o problemă foarte mare la mijlocul terenului, deși am primit garanții că jucătorii accidentați vor fi recuperați încă de la începutul pregătirilor, nu s-a întâmplat asta. Ne-au lipsit doi mijlocași care în mod normal făceau parte din prima echipă. A fost destul de greu, dacă nu chiar foarte greu să alcătuim un lot. Știam că nu avem voie să greșim, iar golurile le-am luat pe două greșeli individuale”. În pauza de iarnă, CFR s-a despărțit de cinci jucători importanți: Bastos, Sougou, Nicoară, Lusi Alberto și Aguirregaray.

„Maah e peste Sougou”
Patronul campionilor a mai spus ieri că trebuie să avem răbdare cu nou achiziție, Maah, care va da un randament excelent cât de curând. „Maah e un jucător foarte bun, dar nu a fost susținut cum trebuia în meciul de ieri (n.r. – joi). Potrivit măsurătorilor, Maah are aceeași viteză cu Sougou, dar este mai tehnic. Eu cred că e peste Sougou”, a încheiat Paszkany.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania