A fost o mare speranță, dar și-a ruinat viața după ce a făcut jocurile mafiei pariurilor:** „Mi-am pierdut soția, copiii” Acum vinde fructe. Un nou caz dramatic

A fost o mare speranță, dar și-a ruinat viața după ce a făcut jocurile mafiei pariurilor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croatul Mario Cizmek, unul dintre jucătorii care a făcut parte dintr-o rețea care a trucat meciuri din campionatul Croației, și-a distrus viața din cauza mafiei pariurilor

Cizmek a câștigat 26.130 de dolari după ce a trucat șase meciuri din campionatul Croației

Numele Mario Cizmek (foto) este necunoscut pentru microbiști. Considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, croatul nu a reușit să se impună la NK Zagreb, fiind vândut ușor la Hapoel Petah Tikva. Au urmat transferuri la Inter Zapresic sau KR Reykjavik, iar ultimii ani din carieră i-a petrecut la Croatia Sesvete, o echipă fără tradiție și fără bani, care a devenit o țintă ușoară pentru rețelele mafiote care se ocupă cu aranjarea partidelor. O echipă care nu l-a plătit pe Cizmek timp de 14 luni, după ce mijlocașul a înscris golul promovării în prima ligă în 2008.

Au aranjat șase meciuri
„Nu ne mai gândeam la antrenamente sau la fotbal, ci doar când la ziua în care vom primi niște bani”, și-a început Cizmek povestea într-un interviu pentru agenția „Associated Press”. Atras de situația precară a clubului, Vinko Saka, un fost antrenor secund la Dinamo Zagreb, a început să apară tot mai des la antrenamentele formației lui Cizmek. „Ne oferea mereu cadouri, ne împrumuta bani, eram buni prieteni”, a continuat fostul jucător.

În scurt timp însă, Saka a venit cu propunerea care i-a ruinat viața lui Cizmek: „M-am întâlnit cu el pe 25 martie 2010, la un restaurant de pe drumul care leagă Zagrebul de granița cu Slovenia. El mi-a propus să aranjez meciul cu Zadar pentru 24.000 de dolari, care urmau să fie împărțiți între șase membri ai echipei. Am pierdut cu 2-1, iar toată lumea a fost fericită”. Jucătorul a acceptat, crezând că este vorba despre un singur meci. Dar Saka nu s-a oprit aici. Au urmat alte cinci meciuri aranjate, pentru sume care au variat între 25.000 și 43.300 de dolari. În total, Cizmek a câștigat 26.130 de dolari, mai puțin decât portarul Ivan Banovic (37.600 de dolari) sau fundașul Jasmin Agic (35.000 de dolari). Dar era fericit: putea să își întrețină familia.

Soția l-a părăsit
Ceea ce Cizmek nu a știut este că Saka era filat de poliția croată. Iar la o lună după finalul sezonului, pe 8 iunie 2011, jucătorul a fost „săltat” cu „mascații” de acasă, chiar din fața copiilor săi. După un proces scurt, a fost condamnat la zece luni închisoare, deși a recunoscut că a greșit. În schimb, Saka a făcut un an de închisoare, a plătit o amendă de 58.000 de dolari din câștigurile sale estimate la 844.000 de dolari și acum este în Italia, acolo unde e anchetat într-un alt caz de trucare de jocuri.

„Viața mea a fost distrusă. Odată ce ai aranjat un meci, nu ai cum să mai scapi. Mi-am pierdut soția, copiii. Acum lucrez ca vânzător de fructe”, a concluzionat Cizmek, atât victimă, cât și cap al unei rețele de tip mafiot.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”