Tinerii jucători fug de echipele din Liga I:** un alt puști spune „pas” unei formații din prima ligă! INCREDIBIL A refuzat o echipă de top ce luptă pentru titlu

S-a antrenat cu o echipă din Liga I
Tinerii jucători fug de echipele din Liga I:** un alt puști spune "pas" unei formații din prima ligă! INCREDIBIL A refuzat o echipă de top ce luptă pentru titlu

S-a antrenat cu o echipă din Liga I, a efectuat stagiul de pregătire din Spania alături de formația din primă ligă, dar a ales în cele din urmă să evolueze în ligile inferioare. Tânărul goalkeeper Eduard Pap s-a pregătit alături de Vaslui și a avut evoluții apreciate de antrenori, însă și-a dat seama că ar avea șanse minime să apere titular așa că s-a alăturat celor de la ACS Poli.

BanatSport informează că jucătorul s-a prezentat astăzi la antrenamentele lui ACS Poli și va semna un contract în zilele următoare. Informația a fost confirmată de Marcel Băban, patronul clubului Jimbolia, echipă ce l-a lansat pe portarul în vârstă de 18 ani.

„A început de azi (n.r.luni) antrenamentele cu ei, să vedem dacă ajungem la o discuție civilizată. A fost opțiunea lui să vină la ACS Poli. La început eu am insistat să meargă la Timișaora apoi a apărut varianta Vaslui. El trebuie să se hotărască definitiv unde vrea… a refuzat Vasluiul, club de Liga I. Mi-a spus că nu a fost mulțumit de atmosfera de acolo. Sunt clar șanse mai mari pentru el să apere la ACS Poli. Ar rămâne și pentru Liga I. Cred că în două-trei zile se vor finaliza discuțiile”, a declarat Marcel Băban pentru BanatSport.ro.

Era văzut drept înlocuitorul lui Coman

Atunci când l-au adus pe Pap, vasluienii au crezut că au dat lovitura. Deși are încă o vârstă fragedă, Pap a fost chemat în probe de fosta campioană a Germaniei, Borussia Dortmund. Steaua l-a trecut și ea pe lista de achiziții, însă mutarea nu s-a concretizat.

În momentul în care a ajuns în Moldova, oficialii „galben-verzi” îl vedeau drept înlocuitorul perfect pentru Dani Coman. Portarul nu a dezamăgit în pregătire, însă se pare că nu era nici suficient de „copt” pentru a fi titularul unei echipe ce luptă pentru titlu în Liga I.

Nu e primul caz de acest gen

Gestul lui Eduard Pap nu este unul singular. La începutul acestei luni un alt puști a refuzat o echipă de Liga I. Carol Taub, în vârstă de 20 de ani, s-a pregătit cu Gaz Metan Mediaș, dar în cele din urmă a decis să nu semneze cu clubul ardelean.

sursa foto: banatsport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]